Conform AFP și Agerpres, Texas a luat decizia să redeschidă economia în plină pandemie de coronavirus. În curând vor fi redeschise toate magazinele din această țară. De asemenea, și restaurantele își vor relua activitatea obișnuită.

Cea mai importantă și așteptată decizie pentru cetățeni este renunțarea la masca sanitară de protecție. Oamenii nu vor mai fi obligați să poarte mască.

Texas numără 29 de milioane de cetățeni și este a doua țară din Statele Unite ale Americii ca populație. Autoritățile sunt de părere că este momentul oportun pentru ca economia să se redeschidă.

Măsurile restrictive se vor relaxa de săptămâna viitoare, începând de miercuri. Autoritățile din Texas consideră că există resursele necesare pentru ca răspândirea coronavirusului să fie ținută sub control.

Texas ar avea mijloacele necesare pentru a-și proteja cetățenii chiar dacă epidemia de coronavirus încă reprezintă un pericol real. Decizia relaxării a fost luată în contextul în care au fost înregistrate progrese în domeniul vaccinurilor și a tratamentelor cu anticorpi.

E oficial! Se redeschide economia și se renunță la mască

Epidemia de coronavirus în Texas

Din octombrie anul trecut și până în prezent s-a înregistrat o evoluție favorabilă a epidemiei de coronavirus din Texas. În toamna anului trecut magazinele și restaurantele puteau funcționa doar la 75% din capacitatea totală.

În ultimele șase luni ale anului o mulțime de cetățeni din Texas și-au pierdut locurile de muncă din cauza măsurilor restrictive. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care autoritățile au luat decizia să dea drumul la economie. Antreprenorii vor avea în continuare posibilitatea să mențină măsurile restrictive dacă consideră că acest lucru este oportun.

Autoritățile sanitare din Texas nu sunt însă de acord cu relaxarea măsurilor și nu consideră că ar fi un moment oportun pentru reluarea economiei.

De la debutul pandemiei de coronavirus și până în prezent în Texas au fost raportate peste 44.000 de decese asociate Covid-19. Bilanțul total al îmbolnăvirilor a ajuns la  2,679,886.