Ionela Niţu a murit, ieri, după ce a fost prinsă sub un tramvai, chiar în staţie, la intersecţia dintre Calea Rahovei cu Calea Ferentari, în Sectorul 5 din Bucureşti.

Peste doar câteva zile, Ionela Niţu urma să împlinească 23 de ani.

Tragedia a avut loc ieri, 2 august 2022, în jurul orei 16.45. Ionela se afla într-o intersecţie aglomerată din Bucureşti, iar într-un moment de neatenţie a ajuns în faţa unui tramvai.

Nici tânăra, nici vatmanul nu au reuşit să evite tragedia, iar tânăra a ajuns sub tramvai.

În urma accidentului, tânăra în vârstă de 22 de ani a intrat în stop cardio-respirator.

Tânără călcată de un tramvai în Bucureşti, la intersecţia dintre Calea Rahovei şi Calea Ferentari

Martorii spun că fata ar fi traversat prin spatele tramvaiului oprit în stație, moment în care a fost lovită în plin de tramvaiul care circula din sens opus.

Medicii SMURD sosiți la fața locului au făcut manevre de resuscitare şi au reuşit pentru moment să îi facă inima să bată, însă rănile tinerei erau mult prea grave, iar Ionela a intrat, din nou, în stop cardio-respirator şi s-a stins.

Potrivit giurgiuveanul.ro, cei care vor să-şi ia rămas bun de la Ionela o pot face astăzi şi mâine, trupul ei neînsufleţit va fi depus astăzi, după ora 13:00, acasă, la Frăteşti, urmând a fi condusă pe ultimul drum mâine, 4 august, la cimitirul din aceeaşi localitate.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<