Elena Udrea se angajează la două luni după eliberare. Ce job a ales fostul ministru: „Mi-am făcut destule planuri în timp ce eram închisă”

Data actualizării: 10 septembrie 2025

Elena Udrea a anunțat că, la două luni după eliberare, a decis să se angajeze. Fostul ministru a spus că va lucra în cadrul unei asociații care are ca scop apărarea drepturilor omului și reintegrarea persoanelor care au fost în detenție.

În paralel, va gestiona și afacerile familiei, însă a precizat că ordinea priorităților i s-a schimbat radical după perioada petrecută în spatele gratiilor.

Se angajează într-o asociație și se ocupă de afacerile familiei

„Voi activa în cadrul unei asociații care se ocupă de drepturile omului și reintegrarea celor care au fost în detenție. Și voi lucra la afacerile familiei. Restul, voi vedea dacă și când vor mai fi de interes pentru mine. (…) Am stat de o lună și jumătate să mă bucur doar de clipe petrecute cu familia, fără alte planuri, preocupări.

Mi-am făcut destule în timp ce eram închisă. Acum, că s-a terminat și vacanța și Eva a început școala, o să îmi fac un program și cu alte activități, doar că de aici încolo, prioritățile mele sunt total schimbate. Întâi de toate este familia, apoi restul. Nu mai vreau să pierd nicio clipă cu lucruri, oameni, care nu mă interesează în mod real, sau de dragul altora“, a declarat Elena Udrea, potrivit Cancan.ro.

Udrea a explicat că imediat după eliberare nu și-a făcut alte planuri, ci a ales să petreacă timpul alături de familie. Spune că și-a stabilit acum un program care îi permite să combine activitatea profesională cu viața de acasă, subliniind că familia rămâne punctul central al vieții sale.


Elena Udrea a vorbit și despre perioada petrecută în detenție, mărturisind că a fost extrem de dificilă din cauza faptului că acasă o aștepta fiica ei, Eva. Fostul ministru a spus că micuța a resimțit puternic lipsa mamei, iar acum tot ce își dorește este să recupereze timpul pierdut și să fie prezentă în fiecare moment al vieții ei.

Citește și:

„Mi-am făcut destule planuri în timp ce eram închisă. (…) Întâi de toate este familia, apoi restul. Nu mai vreau să pierd nicio clipă cu lucruri, oameni, care nu mă interesează în mod real, sau de dragul altora“, a subliniat Udrea, insistând pe faptul că drumul său este acum orientat către casă și cei apropiați.

Fostul politician a ținut să își arate recunoștința față de soțul ei, Adrian Alexandrov, despre care a spus că a fost și tată, și mamă pentru Eva. Ea a menționat că familia a rămas unită datorită sacrificiilor făcute de soț în perioada în care ea a fost încarcerată.

În privința unei eventuale plecări din România, Udrea a recunoscut că a luat în calcul această posibilitate, însă a adăugat că a hotărât să rămână definitiv în țară.

„Mi-am făcut planuri, m-am gândit și la varianta să plec, dar m-am decis să rămân aici. Sunt prea legată de oameni și de locurile în care am trăit până acum”, a spus ea.

Astfel, după aproape patru ani petrecuți în detenție, Elena Udrea începe o nouă etapă, în care își propune să se implice atât în proiecte sociale, cât și în viața de familie, punând accent pe rolul de mamă și pe timpul petrecut alături de cei dragi.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨