Povestea neobișnuită dintre o adolescentă de 16 ani și un actor american de 50 de ani.

S-au cunoscut pe când ea avea doar 16 ani, iar el 50. A fost dragoste la prima… convorbire, căci cei doi s-au cuplat pe Internet. După șase luni în care s-au cunoscut online, cei doi au decis să se întâlnească față-n față. Acela a fost și momentul în care actorul Doug Hutchinson a aflat că tânăra era de fapt… minoră. Relația lor a evoluat încetul cu încetul și au ajuns chiar și la căsătorie.

Povestea neobișnuită a unui cuplu de peste Ocean
Courtney și Doug s-au plăcut instant, iar relația lor a evoluat natural. După ce adolescenta a primit binecuvântarea părinților, s-a mutat cu actorul american. Căsătoria neobișnuită a celor doi a fost subiect de discuție în toate tabloidele din lume.

Atenția pe care a atras-o asupra sa a propulsat-o pe Courtney în câteva emisiuni de tip reality-show. Așa se face că a fost distribuită în proiecte precum „Good Morning, America”, E!News sau Vh1 Couples Therapy.