Mai clar, este vorba despre marele Plan Național de Redresare și Reziliență, prin care Uniunea Europeană va oferi un împrumut României doar cu anumite condiții. Aceste condiții au fost ignorate, spun formațiunile PSD și AUR de Guvernul Cîțu și au fost înlocuite cu unele de „austeritate”, adică înghețarea pensiilor și salariilor, creșterea vârstei de pensionare și nu numai.

Florin Cîțu răspunde acuzațiilor aduse de social-democrați

Despre acest lucru a vorbit și șeful Executivului astăzi, în Parlament, precizând exact contrariul, conform căruia  în viitor pensiile și salariile vor fi mai mari.

Mai clar, premierul s-a aflat astăzi în Parlament unde a prezentat PNRR-ul tuturor parlamentarilor. Cei din AUR și din PSD au declarat că nu sunt de acord cu aceste măsuri, fiindcă sunt total împotriva românilor. Mai mult, PSD a anunțat că s-a decis să depună moțiune de cenzură.

Ce este, de fapt, PNRR-ul

Acest plan, spune Florin Cîțu, a venit exact când trebuia și când era cea mai mare nevoie de el. Liberalul a spus că acestea sunt reforme care au fost amânate timp de 30 de ani, iar acum ele trebuie făcute, fiindcă țara noastră trebuie să treacă la următorul capitol de dezvoltare. De asemenea, aceste reforme garantează faptul că investițiile despre care vorbesc liberalii vor aduce bunăstare tuturor, nu se vor afla doar pe hârtie.

Florin Cîțu a răspuns! Vor fi tăiate pensiile și salariile românilor?

„România va continua să corecteze greşelile din trecut, va reforma companiile de stat, va elimina risipa banului public şi vom corela performanţa cu veniturile în sectorul public”, spune Cîțu.

Vor fi tăiate pensiile?

Cât despre ceea ce au spus colegii din politică, conform cărora urmează tăieri de salarii și pensii, Florin Cîțu spune exact contrariul. Mai clar, el spune că România are la dispoziție 30 de miliarde de euro pentru investiții. Acest lucru nu înseamnă, așa cum s-a speculat, că pensiile vor fi reduse, sau că alocațiile vor fi înghețate. Din contră, acești bani vor fi administrați eficient, iar autoritățile garantează că până în 2030 vor fi pensii și salarii mai mari fără ca situația financiară din România să fie destabilizată.

„Investiţiile vor merge în toate colţurile României, toate zonele din ţară vor beneficia de pe urma acestor investiţii”, a continuat şeful de la Palatul Victoria.