Florin Cîțu a venit la conducerea Guvernului după ce Ludovic Orban a decis să demisioneze. Fostul premier a plecat din funcție după ce partidul pe care îl conduce a pierdut alegerile parlamentare. De atunci și până azi presa a scris mai multe materiale în care a vorbit despre o posibilă tensiune între cei doi oficiali. Astăzi Florin Cîțu, după multe luni în care nu a vorbit despre acest subiect, a decis să spună adevărul.

Care este relația dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban

Premierul Florin Cîțu a spus foarte clar că nu există nicio tensiune sau răceală între el și președintele liberalilor, Ludovic Orban. Cîțu este decis să stea la conducerea Executivului patru ani de zile, apreciind că actuala coaliție de guvernare este pregătită pentru a conduce țara patru ani de zile.

„Nu există nicio tensiune, domnul Orban a făcut un lucru foarte bun în Parlamentul României, a stat acolo şi a trecut acest buget, fără niciun fel de amendamente (…), a făcut un lucru foarte bun”,  spune Florin Cîțu.

Cîțu are încredere în Orban

Liberalul a anunțat că Ludovic Orban este liderul Partidului Național Liberal, cel mai mare partid din coaliție, și a fost o promisiune a celorlalte partide și a lui Orban să facă lucrurile să funcționeze normal.

Florin Cîțu a rupt tăcerea! Care este relația dintre el și Ludovic Orban

El a ținut să precizeze că nu există nicio răceală între el și Orban. Mai mult decât atât, Florin Cîțu a declarat că în fiecare luni se întâlnesc cu toții la Biroul Executiv, la coaliție, și ori de câte ori este nevoie vorbește la telefon sau se întâlnește cu Ludovic Orban pentru a rezolva anumite probleme.

Florin Cîțu vrea să stea la guvernare patru ani

Cât despre coaliția de guvernare, Florin Cîțu a declarat că această alianță a fost testată cu ajutorul votarea bugetului pe anul în curs.

„Vă daţi seama că există o inerţie după campania electorală, de câţiva ani de zile a existat o inerţie. Dar testul l-am trecut ieri, a fost perfect”, spune Florin Cîțu.

Premierul a mai precizat că coaliția de guvernare a arătat clar că votul pe buget funcționează, iar asta i-a demonstrat lui că cele trei partide, PNL, USR-PLUS și UDMR sunt pregătite să stea la guvernare patru ani, lucru foarte important pentru el.

Florin Cîțu este unul dintre cei mai implicați premieri din ultimul timp. Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a spus despre el că ar putea fi cel mai bun premier din ultimii 30 de ani, iar moderatoarea Denise Rifai l-a denumit ca fiind cel mai incoruptibil politician.