Duminică, premierul României, Florin Cîțu, și-a anunțat oficial candidatura pentru funcția de lider al formațiunii din care face parte. Ion Cristoiu spune că, de fapt, Cîțu a fost împins în față de către adversarii lui Ludovic Orban. Jurnalistul spune că era de așteptat ca premierul să se înscrie în cursă, însă nu era de așteptat „modul spectaculos” în care a fost făcut anunțul.

Florin Cîțu l-a lovit din plin pe Ludovic Orban

„Cu puțin timp înainte de începerea Consiliului național, pe treptele scării care duce la ușa pe care se intră în sediul din Modrogan, înconjurat de cei 40 de susținători, între care se aflau nume grele ale Partidului Național Liberal de la Raluca Turcan la Emil Boc, dar și nume surprinzătoare, desemnînd trecerea dintr-o barcă într-alta, cum ar fi cel al al lui Virgil Popescu”, scrie Cristoiu pe blogul său.

Jurnalistul consideră că lansarea lui Florin Cîțu pentru funcția de lider al PNL a fost o lovitură mediatică din plin pentru actualul președinte, Ludovic Orban.

Ludovic Orban, prins în ofsaid

Mai mult decât atât, Florin Cîțu a fost foarte pregătit, și-a proclamat și Programul, spune Cristoiu, ceea ce l-a încurcat pe Ludovic Orban, care s-a văzut obligat să reacționeze la provocarea adversarului său. La Consiliul Național al PNL, Cîțu a fost înconjurat de susținători, pe când Ludovic Orban s-a trezit singur și fără program. De asemenea, el a încercat să minimalizeze evenimentul produs de Florin Cîțu.

Florin Cîțu l-a lovit din plin pe Ludovic Orban! Ion Cristoiu: Este la pământ. Cine va mai vota un învins?

Chiar dacă după Consiliul Național câteva voci liberale au anunțat susținerea pentru Ludovic Orban a fost prea târziu, fiindcă Florin Cîțu deja a dat un gol. Florin Cîțu a declarat după consiliu că PNL are nevoie de un suflu nou, un suflu tineresc, spunând, fără să-și dea seama, că Ludovic Orban este vechi, obosit și îi lipsește inițiativa.

„Orban va fi la pământ”

Ion Cristoiu spune că Ludovic Orban pariază pe înțelegerile pe care le-a făcut cu filialele din țară, numai că din păcate pentru el, orice înțelege va pica dacă pe la începutul lui septembrie, ca urmare a unei campanii mediatice extrem de dure, Ludovic Orban va fi la pământ.

„Cine va mai avea curajul să voteze un deja învins?!”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<