După ce în ultimele zile, vremea a fost de primăvară cu temperaturi maxime care au ajuns la valori și de 18 grade, meteorologii anunță că iarna se întoarce.

Mai exact un val de frig, însoţit de lapoviţă şi ninsori, va pune stăpânire pe întreaga țară pentru următoarele. Cei care vor resimți primii acestă scădere a mercurului din termometre sunt locuitorii din nord vestul țării. Apoi de sâmbătă, valul de aer rece își va face simțită prezența pe toate teritoriile României.

Vineri

Potrivit informațiilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM), începând de vineri, 5 martie, în zona nord-vest şi de nordul ţării, răcirea va fi una accentuată. Cu toate acestea, în restul zonelor vremea va fi deosebit de caldă.

De asemenea, cerul va fi variabil, cu înnorări persistente, iar precipitațiile își vor face simțite prezența în  jumătatea de nord-vest, încă de ziua, iar apoi pe parcursul nopții, acestea se vor extinde mai ales în zona de sud și centru al teritoriului.

Pentru început, va ploua, însă treptat pe anumite zone o să apară și lapovița și ninsoarea. O să ningă în special în zona montană, unde se va depune și un strat nou de zăpadă. Pe arii mai restrânse cantitățile de apă vor fi destul de însemnate.

Și vântul va începe să bată în aproape toată țara,  cu viteze în general de 45…55 km/h. În timp ce la munte rafalele vor depăși 80…90 km/h, în anumite locuri viscolind ninsoarea.

În următoarea perioadă, temperaturile maxime se vor situa, între 7 şi 18 grade, iar valorile minime înregistrate în termometre vor fi de la -5, până la 6 grade. Dimineața, la nivel local sunt șanse mari să apară ceața.

Capitala va avea parte de o vreme caldă, cu temperaturi maxime de 6-17 grade. Este posibil ca pe parcursul nopții să apară înnorări care vor aduce ploaie și chiar lapoviță și ninsoare. Și vântul își va face simțită prezența, ajungând la rafală la  40…50 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2-4 grade.

Gata cu temperaturile de primăvară! Cod galben de ninsori. Anunțul făcut de meteorologi

Sâmbătă

Sâmbătă, temperaturile vor continua să scadă și mai mult. Iar temperaturile se vor încadra între 0 și 7 în aproape toată țara. Singura excepție ar fi extremitatea de sud-vest a țării, unde temperaturile vor fi ceva mai ridicate.

Totodată, în  zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură şi cea submontană aferentă va ninge moderat cantitativ. În timp ce în sudul teritoriului, local lapoviţa şi ninsoare vor pune stăpânire pe anumite zone. În restul regiunilor vor apărea înnorări temporare, iar în zona de centru și est pe anumite arii va fulgui. Și vântul va bate mai ales la altitudini mari, intensificând senzația de rece. În aceste zone, rafalele pot ajunge și peste 80 de kilometri pe oră.

Pe durata nopții, o să apară și precipitațiile pe spații restrânse, iar din cauza vântului temperaturile resimțite vor fi mult mai mici decât normalul perioadei. Valorile minime vor fi cuprinse între -10 şi 0 grade, iar în depresiuni ar putea ajunge până la -13 grade.

Nici București-ul nu scapă de acestă răcire a vremii. Sâmbătă temperaturile vor fi mult mai mici decât normalul acestei perioadă. Maximă va fi în jurul valorii  4 grade, iar minima de  -3…-2 grade. Cerul va fi predominant noros, cu precipitații în special sub formă de ninsoare. Pe durata nopții, cerul va deveni variabil.

Duminică

Ziua de duminica aduce o vreme rece mai ales dimineața și noaptea. Ziua cerul va fi înnorat în zona sudică. În restul zonelor va fi variabil și chiar senin.  Maxima va fi între  0 şi 10 grade, iar minima va fi si de -12 grade în depresiuni. La mare, temperatura va fi de 0 grade.

În Bucureşti, duminică temperatura va mai crește și ar putea ajunge la maxime de  7…8 grade și minime de  -4…-2 grade.

Cod galben de ninsori

”În intervalul menționat, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.” a transmis ANM.

Județele vizare de cod galben sunt: Argeș, Bacău, Bistrița Năsăud, Brașov, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea.