Generalul Virgil Bălăceanu discută despre drona găsită pe o plajă din Bulgaria și incidentul din Polonia

Data actualizării: 15 septembrie 2025

Într-un interviu exclusiv acordat la Digi24, Generalul Virgil Bălăceanu a discutat despre drona găsită recent pe o plajă din Bulgaria. Potrivit acestuia, este cel mai probabil că aparatul de zbor a căzut în Marea Neagră și a fost adus pe plajă de valuri. De asemenea, a menționat că sunt șanse mici ca aceasta să fi conținut explozibil, fiind mai degrabă o dronă de supraveghere și strângere de informații.

Incidentul din Polonia

În același interviu, generalul a comentat și incidentul din Polonia, unde mai multe drone ale Moscovei au intrat în spațiul aerian polonez. Bălăceanu a apreciat reacția Varșoviei, care a atacat aparatele de zbor fără pilot. A subliniat, însă, că România a rămas în urmă din acest punct de vedere, cel al reacției în asemenea incidente.

„Dacă nu sunt drone în derivă, Rusia testează NATO. România trebuie să reacționeze la fel ca Polonia”

„Îmi este greu să identific drona. S-ar putea să fie Orlan-10, s-ar putea să fie Gerbera. Probabilitatea de a avea explozibil este mai scăzută. Ar fi trebuit ca impactul să declanșeze explozia. Nu se văd urmele unei explozii. Nu știm dacă nu cumva a ajuns pe plajă adusă de valurile Mării Negre. A căzut în Marea Neagră. Ea arată relativ bine din punct de vedere al degradării, dar cu mai multe fragmente desprinse. Și lucrurile acestea trebuie să devină o notă obișnuită”, a declarat generalul. Întrebat dacă ar trebui să ne obișnuim cu așa ceva, și să ne așteptăm să vedem tot mai des astfel de situații, pentru că și în România în ultimii ani au căzut foarte multe astfel de drone, Bălăceanu a afirmat că „trebuie să facem diferența specifică. Nu cred că este o incursiune pe teritoriul Bulgariei, chiar dacă este Orlan-10. Aceasta nu este o dronă kamikaze, este o dronă pentru cercetare, supraveghere, obținere de informații. Or, ce făceau rușii – luau informații de pe plaje ca să vadă numărul de turiști… Deci, o asemenea misiune ar fi comportat altceva”.


Confruntarea cu dronele

„Am avut asemenea situații, au căzut, au explodat cu foarte multe resturi de dronă. Am avut și intrări neautorizate în spațiul aerian al României, au intrat done pentru câteva minute, au părăsit spațiul aerian. A fost din nou un test pe care rușii l-au aplicat la momentul respectiv”, a precizat generalul în rezervă.„Ministrul Apărării trebuie să ne spună dacă normele de aplicare a legii de combatere a dronelor au fost aprobate, sau nu”„Am avut chiar folosirea mijloacelor electronice, așa cum rușii au mai făcut lucrul acesta în decembrie 89, când au fost marcate drone, prin mijloace de război electronic, fiind în definitiv ținte false. Ca atare, întrebarea este dacă suntem pregătiți pentru a riposta, și va trebui să ni se răspundă. Ministrul Apărării trebuie să ne spună dacă normele de aplicare a legii de combatere a dronelor au fost aprobate, sau nu, fără normele de aplicare. Aviația, poliția aeriană, care este de fiecare dată în misiune, în asemenea situații, când apar mesaje RO-Alert nu poate să facă altceva decât o cercetare, o supraveghere și o monitorizare, pentru că nu are dreptul să tragă. Neavând aceste norme, partea de acțiune în Polonia este mai complexă. Eu i-am spus operația de testare și dezinformare Gerbera. Gerbera sunt de fapt niște drone momeală”, a adăugat Virgil Bălăceanu.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨