Gigi Becali, un personaj celebru la noi în țară, a scos la iveală detalii șocante. El a vorbit despre o întâmplare care a avut loc în urmă cu câteva luni, poveste în care a fost implicat și fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu. Milionarul susține că a adus la noi în țară un tir de medicamente, despre care specialiștii spuneau că sunt bune și le-a băgat în protocolul de tratament pentru pacienții infectați cu coronavirus.

Dezvăluiri șocante din partea lui Gigi Becali

Chiar dacă statul român nu a adus astfel de pastile în farmacii, Gigi Becali susține că a adus un camion întreg, însă ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a refuzat acest gest. Afaceristul spune că tirul a stat la vamă șase luni de zile, iar el a avut de plătit 30 de mii de euro. De asemenea, Becali spune că în vremea în care era ministru, Nelu Tătaru a aprobat toate documentele, însă Vlad Voiculescu a refuzat instant tot ajutorul.

„Am adus un tir de medicamente, de Arbidol. Cinci-șase spitale au văzut că e bun, l-au băgat în protocol.Deci Arbidoul l-a băgat în protocolul României. Nicio pastilă n-a adus statul român să bage în farmacii, nu există, dar eu am adus un camion. A stat vreo 5-6 luni în vamă, am plătit și 100.000 și încă 20.000 TVA și am dat și donație pentru spitale. Nu a vrut să-l primească. Cine? Ministrul Voiculescu …. Nelu Tătaru a aprobat toate. Cum a venit ăsta, a zis nu, domle! S-a oprit. Și am trimis înapoi medicamentele”, a declarat Gigi Becali, la România TV.

Gigi Becali face dezvăluiri șocante! Ce i-a făcut Vlad Voiculeste este UMILITOR

Vlad Voiculescu i-a refuzat ajutorul milionarului

Fiindcă Vlad Voiculescu nu a vrut să primească respectivele tratamente, Gigi Becali a decis să le trimită în Republica Moldova, pentru a se folosi de ele oamenii care aveau nevoie. Patronul FCSB a vorbit și despre infectarea cu Covid-19, precizând că el nu a avut niciodată un rezultat pozitiv la testul pentru Covid-19, însă a făcut 120 de anticorpi, ca și cum s-ar fi vaccinat împotriva virusului. De asemenea, el a spus că se testa tot timpul, la clinica sa, dar își făcea și teste de anticorpi.

„Când Satan face ceva, vine Dumnezeu și-i întoarce pe dos lui. Oamenii care au făcut asta, e o rațiune satanică, virusul ăsta are un comportament satanic, eu l-am studiat bine de tot și eu știu”, spune Becali.

Gigi Becali: Covid-19 are o rațiune drăcească

Omul de afaceri susține că virusul provenit din China este atât de „nenorocit” și se ascunde exact „ca dracii”, precizând că Covid-19 are o rațiune drăcească.

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis în luna aprilie de premierul Florin Cîțu, după ce a făcut mai multe dezvăluiri controversate. El a ieșit public și l-a criticat în termeni foarte duri pe premier, însă după mai multe serii de negocieri, USR-PLUS „i-a închis” gura fostului ministru.