Guvernul Bolojan pregătește tăierea salariilor directorilor din instituțiile de stat

Vicepremierul Dragoș Anastasiu a anunțat recent că, odată cu adoptarea celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, va fi creat cadrul legal pentru revizuirea tuturor contractelor din instituțiile publice. Principalele ținte ale acestui plan sunt directorii cu salarii uriașe care vor putea să-și renegocieze salariul în Consiliile de Administrație.
Cum se va desfășura acest proces?
Anastasiu a explicat că sunt două modalități prin care se poate întâmpla acest lucru. ‘Odată avem lege, contractele făcute acum sunt făcute pe o anumită lege. Sigur că putem schimba legea și o vom face, se va vedea în pachetul doi de măsuri, doar că în mod normal legea nu e pentru trecut, e pentru viitor. Și atunci încă sunt dispute pe zona juridică, ce se întâmplă cu ce s-a făcut până acum și sunt contracte de mandat pe trei ani, pe patru ani. Și aici sunt două variante: prima o negociere, ceea ce înseamnă un voluntariat până la urmă. (…) Am văzut că a început o sarabandă a donațiilor, se poate orice, e vorba de moralitate. Dar ori avem o lege care ne permite să facem asta, ori avem o negociere care duce la o schimbare de contract. Sunt cele două variante’, a declarat vicepremierul.
Negocieri în Consiliile de Administrație
Anastasiu a menționat că aceste discuții vor fi purtate în Consiliile de Administrație. ‘Sigur că pot să ajut, dar sunt miniștrii care sunt acolo responsabili de companii, Consiliile de Administrație, este AGA, directorul executiv, e treaba lor să facă treaba asta. Noi dăm niște direcții, dar nu facem micromanagement, nu. Acolo unde e necesar putem să intervenim, nu este niciun fel de problemă’, a spus acesta.
Lege pentru revizuirea salariilor din instituțiile statului
Anastasiu a dezvăluit că în pachetul doi de măsuri fiscale va exista o lege care va crea cadrul pentru revizuirea tuturor veniturilor, a Consiliilor de Administrație și a directorilor. ‘Revizuim legea 109. Am avut astăzi o discuție inclusiv cu Uniunea Europeană pe tema asta și va trebui să avem o discuție cu OECD, pentru că asta a fost un jalon al nostru și nu ne jucăm. (…) Și atunci va trebui să ne uităm la ce am făcut pe legea 109 guvernanța corporativă, ce n-a mers bine și în colaborare și în discuție cu UE să adaptăm fără să schimbăm sensul jalonului. Că sensul jalonului a fost să depolitizăm și să profesionalizăm întreprinderile de stat. Sună bine, asta vrem, ok, dar uite că rezultatul n-a fost cel dorit. Și atunci venim, discutăm cu ei și spunem ok, hai să schimbăm așa’, a spus vicepremierul.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨