Adolescentul în vârstă de 13 ani care a dispărut, sâmbătă, 15 ianuarie, de la domiciliul asistentului maternal care îl avea în îngrijire a fost găsit. Iată unde s-a ascuns băiatul!

Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, un asistent maternal din localitatea Scorniceşti, judeţul Olt, a anunţat autoritățile că adolescentul pe care îl îngrijea în plasament a dispărut de la domiciliu. Bărbatul le-a spus polițiștilor că în seara de vineri, 14 ianuarie, adolescentul era în camera lui, însă dimineaţă a fost de negăsit:

„În aceasta dimineaţă am fost sesizati de către Mehedinţu Viorel, din oraşul Scorniceşti, sat Chiţeasca, despre faptul că băiatul pe care îl are in plasament, Gălan Nicolae Viorel, de 13 ani, a dispărut de la domiciliu. Din primele verificari, s-a stabilit că acesta a mai plecat şi de la alţi asistenti maternali. Semnalmente: 1,75 m inaltime, ochi albaştri,  păr saten, tuns scurt. Purta pantaloni de culoare neagră, geacă neagră, hanorac cu gluga, iar in picioare ghete maro“, au comunicat poliţiştii.

Băiatul de 13 ani a plecat cu o mașină de ocazie

La o zi distanț, băiatul a fost găsit la câțiva kilometri distanţă de Scorniceşti, în localitatea vecină, Potcoava, într-o casă părăsită. Potrivit unor surse, Viorel a plecat din casa asistentului maternal, supărat fiind, din cauză  faptului că urmează să fie mutat în alt cămin, cel mai probabil în îngrijirea altcuiva. Se pare că tânărul nu este la prima abatere, acesta plecând de la mai mulți asistenți maternali.

Conform unor surse neoficiale, şi de la domiciliul altor asistenţi maternali ar fi fugit în aceleaşi împrejurări. Viorel obișnuia să meargă la tatăl lui, care locuiește la zeci de kilometri distanță, însă acum a ales să nu se îndepărteze foarte mult. Băiatul de 13 ani s-a refugiat într-o casă părăsită din localitatea vecină, Potcoava ajungând acolo cu ajutorul unei mașini de ocazie.  Adolescentul urmează să fie încredinţat reprezentanţilor DGASPC Olt.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<