Impactul sindromului post-Covid-19 asupra calităţii vieţii echivalează cu boala Parkinson şi AVC

Sindromul post-Covid-19, cunoscut și sub numele de Covid de lungă durată, este o afecţiune gravă care persistă luni sau chiar ani după infecţia iniţială, având un impact semnificativ asupra calităţii vieţii. Simptomele, precum oboseala, tulburări de concentrare și dificultăţile de respiraţie, sunt comparabile cu cele ale unor boli severe precum Parkinson sau accidentul vascular cerebral (AVC), conform unui studiu recent.

Sindromul post-Covid-19: o realitate gravă

Deși Covid-19 a fost inițial asociat cu o afecţiune trecătoare, asemănătoare unei răceli, este evident că pentru multe persoane, povestea nu se încheie atât de simplu. Sindromul post-Covid-19 afectează aproximativ 6% dintre persoanele infectate cu SARS-CoV-2, cu peste 200 de simptome înregistrate. Pentru unii, durează doar câteva luni. Pentru „persoanele afectate pe termen lung”, simptomele persistă ani întregi. Cercetările arată că acesta diminuează calitatea vieţii până la niveluri comparabile cu cele întâlnite în sindromul de oboseală cronică, AVC, artrită reumatoidă sau boala Parkinson.

Impactul asupra vieţii de zi cu zi

În cadrul studiului, o echipă de cercetători a intervievat 121 de adulţi din Australia care trăiesc cu Covid de lungă durată. Majoritatea acestora nu au fost niciodată spitalizaţi și și-au gestionat boala acasă. Cu toate acestea, după luni sau chiar ani, continuau să se confrunte cu dificultăţi în îndeplinirea activităţilor cotidiene pe care altădată le realizau fără efort. Rezultatele au fost izbitoare. Persoanele cu Covid de lungă durată au raportat un nivel de dizabilitate superior celui înregistrat de 98% din populaţia generală a Australiei. În plus, 86% dintre acestea au depăşit pragul asociat dizabilităţii severe, faţă de doar 9% în rândul populaţiei generale.

Calitatea vieţii acestora a fost, de asemenea, grav afectată. Nivelurile de energie și viaţa socială au fost cel mai afectate, reflectând modul în care oboseala și tulburările de concentrare afectează activităţile, relaţiile și conexiunile comunitare.

Este esenţială dezvoltarea unor servicii centrate pe experienţa reală a pacienților, astfel încât să fie redobândite nu doar sănătatea, ci și demnitatea și implicarea lor activă în viaţa de zi cu zi. În acest sens, autorii subliniază necesitatea unor programe de reabilitare și sprijin care să depăşească sfera îngrijirii medicale clasice, oferind soluţii pentru gestionarea oboselii și economisirea energiei prin evitarea suprasolicitării. Angajatorii ar trebui să creeze condiţii adaptate persoanelor afectate, prin reducerea orelor de lucru, ajustarea sarcinilor și stabilirea unor măsuri flexibile de acordare a concediului. În acelaşi timp, autorii subliniază și acordarea de sprijin necesar acestor persoane pentru refacerea legăturilor sociale.