Incendiu in Delta Dunarii: Pompierii intervin din aer si pe apa

Un incendiu de proporții a izbucnit în Delta Dunării, pârjolind zeci de hectare de vegetație.
Intervenție dificilă a pompierilor
Pompierii se confruntă cu o intervenție dificilă în încercarea de a stinge focul atât din aer, cu ajutorul elicopterelor, cât și de pe apă. Forțele de intervenție au fost suplimentate pentru a menține sub control flăcările.
Pompierii au reușit încă de ieri localizarea incendiului, iar în dimineața zilei de astăzi, în timpul recunoașterii aeriene, s-au descoperit focare active, însă fără flacără.
Pentru ziua de astăzi, la locul incendiului au fost mobilizate 42 de persoane din cadrul pompierilor și 12 membrii ai Inspectoratului General de Aviație cu 3 elicoptere. De asemenea, intervin și autoritățile locale și voluntarii.
Intervenție cu 3 elicoptere Black Hawk
La locul incendiului se intervine cu 3 elicoptere Black Hawk, o navă multirol, o ambarcțiunea de mici dimensiuni, trei autospeciale de intervenție, dar și zeci de pompieri care încearcă stingererea focului terestru. Vremea nu mai reprezintă un impediment în încercarea stingerii focului. De asemenea, în prezent nu există pericol de extindere a incendiului la fermele din apropiere. Potrivit autorităților, flăcările au afectat aproximativ 35 de hectare de fond forestier și alte 35 de hectare de vegetație uscată, lizieră și lăstăriș.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨