Invitatie la dezbaterea publica privind Masterplanul Velo pentru piste de biciclete

Data actualizării: 24 iunie 2025

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, face un apel către bucureştenii interesaţi să participe luni, 7 iulie, la dezbaterea publică legată de Masterplanul Velo. Bicicleta nu e doar un mijloc de transport, ci o alegere pentru un oraş mai curat, mai sănătos şi mai eficient, susține edilul.

Un plan clar și coerent pentru București

Bucureştiul are nevoie de un plan clar şi coerent în realitate, nu doar pe hârtie. Înainte de a trimite Masterplanul Velo la vot în Consiliul General, primarul dorește să-l trecă prin filtrul celor care folosesc bicicleta în oraş. Dezbaterea va avea loc la ora 17:00, în Sala Mare – ARCUB, din str. Lipscani nr. 84-90. Participarea este liberă şi esenţială pentru cei preocupaţi de mobilitate sustenabilă, comunităţile de biciclişti, specialişti în urbanism şi transport, autorităţi locale şi decidenţi, sau orice bucureştean care îşi doreşte o alternativă reală la trafic.

Dezbatere în format hibrid

Dezbaterea va fi în format hibrid – cu transmisie live pe pagina Primăriei Capitalei şi intervenţii posibile şi online, prin videoconferinţă. Detalii legate de participarea online vor fi disponibile zilele următoare. Primarul speră că acest plan să nu fie doar pe hârtie, ci să reflecte realitatea din teren şi nevoile celor care folosesc bicicleta în Bucureşti.


Pe 11 iunie, primarul interimar anunţa că a fost finalizat Masterplanul Velo şi că îl va transmite în curând Consiliului General, în vederea dezbaterii. Acesta prevede, până în anul 2035, realizarea a 150 kilometri de trasee principale, 415 kilometri de trasee secundare, rastele şi parcări. Realizarea reţelei se va face printr-o colaborare între Primăria Capitalei şi cele şase primării de sector. După ce Masterplanul va fi aprobat în Consiliul General, va începe elaborarea studiilor de fezabilitate.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨