Ionuţ Moşteanu a preluat mandatul de ministru al Apărării Naţionale

Data actualizării: 24 iunie 2025

În cadrul unei ceremonii desfăşurate la sediul MApN, deputatul Ionuţ Moşteanu a preluat, marţi, mandatul de ministru al Apărării Naţionale.

Guvernul învestit cu majoritate de voturi

Guvernul a fost învestit, luni, cu 301 voturi „pentru” şi 9 voturi „împotrivă”.

Parlamentarii AUR au părăsit şedinţa comună a Parlamentului, refuzând să participe la votul de învestitură pentru Cabinetul Bolojan.

Componenţa noului Executiv

Executivul condus de Bolojan are în componenţă 16 ministere – 6 ministere PSD, 4 ministere PNL, 4 ministere USR şi 2 UDMR. Noul Executiv are 3 funcţii de viceprim-ministru fără portofoliu, câte una pentru PSD şi UDMR şi un independent, două funcţii de viceprim-ministru cu portofoliu, câte una pentru PNL şi USR.


Membrii noului Guvern sunt: Ilie Bolojan – prim-ministru, Marian Neacşu – viceprim-ministru fără portofoliu, Dragoş Anastasiu – viceprim-ministru fără portofoliu, Tanczos Barna – viceprim-ministru fără portofoliu, Cătălin Predoiu – viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne, Liviu-Ionuţ Moşteanu – viceprim-ministru şi ministru al Apărării Naţionale, Ciprian-Constantin Şerban – ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Radu Marinescu – ministrul Justiţiei, Florin-Ionuţ Barbu – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Bogdan-Gruia Ivan – ministrul Energiei, Alexandru-Florin Rogobete – ministrul Sănătăţii, Petre-Florin Manole – ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru – ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Daniel David – ministrul Educaţiei şi Cercetării, Alexandru Nazare – ministrul Finanţelor, Oana-Silvia Ţoiu – ministrul Afacerilor Externe, Diana-Anda Buzoianu – ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Radu-Dinel Miruţă – ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Attila-Zoltan Cseke – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Demeter Andras Istvan – ministrul Culturii.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨