Marcel Ciolacu a făcut noi declarații despre pensiile din România și implicit subiectul majorării acestora.

Președintele PSD a comentat afirmațiile din PNL cu privire la renegocierea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Ce a declarat președintele PSD despre majorarea pensiilor

Marcel Ciolacu a spus că Ministrul Muncii a susținut și a făcut ceea ce face orice ministru care ține în primul rând cu românii. El a precizat că PSD nu a intrat la guvernare pentru a se certa și că există o negociere a PNRR, la reforma pensiilor, cuprinsă o anvelopă de 9,4%. Președintele PSD a spus că în această anvelopă, la momentul actual nu sunt prinse pensiile de serviciu respectiv pensiile militarilor, pensiile poliţiştilor, pensiilor speciale.

Ne încadrăm fără aceste pensii de serviciu la o anvelopă de 8.2%. Dacă le adăugăm la întreaga anvelopă cum ne şi cere comisia prin jalonul cu reforma pensiilor ne vom trezi că pensiile în România pe următorii zeci de ani nu vor mai putea fi modificate şi este o aberație totală. Guvernezi ca să faci un trai mai bun oamenilor, nu un trai mai rău sau să faci economii la buget, a declarat Marcel Ciolacu.

Urmează ca Ministrul Muncii să meargă în Comisia Europeană pentru a renegocia Planul Național de Redresare și Reziliență la capitolul pensii. Reamintim faptul că în acest moment cheltuielile din PIB cu pensiile nu trebuie să depășească 9,4%.

Când se va putea renegocia PNRR

La finalul lunii ianuarie 2022, Guvernul a anunțat că PNRR nu poate fi renegociat până anul viitor. Purtătorul de cuvânt al Executivului a declarat că nu se poate face nimic până în 2023.

Este exclus să demarăm orice demers de renegociere până în 2023, când va fi prima oportunitate în acest sens, a precizat Dan Cărbunaru, purtător de cuvânt al Executivului.

Ministrul Muncii, Marius Budăi și-a propus să rezolve inechitățile din sistemul de pensii și a anunțat că premierul Nicolae Ciucă susține această inițiativă. Media europeană a plafonului PIB alocat pentru pensii este de 13%. Potrivit spuselor lui Marius Budăi, pentru a rezolva inechitățile din sistemul de pensii s-a făcut un calcul din care a reieșit că este necesar un procent de 11,7% din PIB, și nu 9,4% cât este acum.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<