Doliu in PSD!

Dănuţ Rotaru, primarul PSD al comunei ieşene Gorban, a fost răpus de coronavirus. Bărbatul era internat de trei săptămâni la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iaşi, iar în ultima perioadă starea sa de sănătate se agravase.

Doliu în PSD! Dănuț Rotaru (62 de ani) se afla în fruntea comunei Gorban din anul 2012. Bărbatul avea și alte boli asociate, iar ultimele zile și le petrecuse în secția ATI.

„La data de 24 noiembrie 2021 a decedat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași numitul Rotaru Dănuț de 62 ani, primarul comunei Gorban, județul Iași. Acesta era internat de circa trei săptămâni în unități sanitare din municipiul Iași, inițial infectat cu COVID 19 (declarat ulterior vindecat și rămas cu sechele post infectare). Avea și alte afecțiuni medicale, era intubat de la data de 22.11.2021”, au transmis reprezentanţii autorităţilor.

Filiala PSD Iași și-a exprimat regretul pentru dispariția fulgerătoare a primarului Dănuț Rotaru prin intermediul unui comunicat.

„PSD Iași exprimă regretul profund pentru pierderea unuia dintre cei mai activi primari. Dănuț Rotaru, timp de 9 ani edilul comunei Gorban, a fost un soț, părinte și un bunic minunat, un coleg de nădejde, preocupat permanent de a realizarea de lucruri frumoase în comunitatea locală.

Toate acțiunile sale au fost îndreptate spre beneficiul celor care l-au mandatat să îi reprezinte. Cu siguranță că faptele sale vor vorbi și de acum încolo. Școli, grădinițe, drumuri, parcuri de joacă pentru copii, dar și alte proiecte pe care și-a pus amprenta edilul sunt mărturii ale muncii unui om care și-a dedicat o bună parte din viață în slujba comunității.

Vatra din Gura Bohotin va rămâne veșnic în amintirea sătenilor ca fiind unul dintre proiectelor primarului Dănuț Rotaru pentru păstrarea tradițiilor și obiceiurilor locale, dar și ca tinerii să își amintească tot timpul cum se făceau pâinea, plăcintele și cozonacii odinioară. Să păstrăm vie amintirea colegului nostru, care a plecat spre o lume mai bună! Dumnezeu să-l ierte!„, se arată în comunicatul PSD Iași.

Atribuțiile primarului, preluate de viceprimar până la alegerile anticipate

Potrivit legii, atribuțiile primarului decedat vor fi preluate de viceprimar până la organizarea alegerilor anticipate. Cel mai probabil, acestea vor avea loc în prima jumătate a anului viitor.


economie la energie