Victor Ponta, liderul partidului Pro România, nu a reușit să depășească pragul de 5% la alegerile parlamentare pentru a intra în Parlament. Din toamna anului 2020 nu s-a mai auzit nimic despre fostul premier, însă ieri, un social-democrat a dezvăluit ce planuri are pentru politicienii de stânga.

Ce planuri are Victor Ponta

În acest context, Victor Ponta a declarat că își dorește să fie în continuare la conducerea Pro România, însă pe de altă parte dorește să se implice activ în viața și deciziile luate de PSD. Declarațiile lui Victor Ponta vin după ce Vasile Dîncu, social-democrat, a anunțat că își dorește să unească toate partidele de stânga.

“Nu plec de la Pro România. Deocamdată eu sunt președintele partidului. Nu mă duc la un alt partid. Sunt un social-democrat”, a declarat Victor Ponta într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu la Aleph News.

Sfaturi pentru PSD din partea lui Victor Ponta: Nicio alianță cu AUR

Victor Ponta a vorbit și despre relația pe care o are cu liderul PSD, Marcel Ciolacu, pe care o descrie ca fiind „foarte bună”. Ponta susține că le-a transmis celor de la PSD că „nu poate juca cu ei în liga națională”, însă le poate da sfaturi bune, lecție pe care a învățat-o de la Adrian Năstase:

Marea revenire a lui Victor Ponta! Liderul Pro România a făcut anunțul: Ce planuri are în viitorul apropiat

 „Să nu fii singur. Dacă PSD este singur, degeaba este mare. Nu poate face 50% ca să poată conta. Acum, PSD este singur. Eu, când am fost președintele PSD, m-am aliat și cu PNL, și cu UNPR-ul lui Gabi Oprea și cu ALDE”, susține Victor Ponta.

În cadrul interviului, fostul premier a oferit și câteva sfaturi celor de la PSD, cărora le transmite că nu au ce căuta într-o alianță cu AUR, fiindcă acolo sunt frământări care vor fi din ce în ce mai multe de acum încolo.

Victor Ponta, prieten cu Vasile Dîncu

Reacția lui Victor Ponta vine după ce președintele Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu, a anunțat că, alături de partid, își propune înființarea unei platforme de stânga, din care să facă parte toate partidele din această zonă, inclusiv Pro România.

În acest context, PSD își dorește să fie un fel de dirijor al stângii politice. Vasile Dîncu povestește că sunt foarte mulți politicieni care s-au dus în Pro România, iar acum se întorc în PSD. Social-democratul este de părere că atât PSD, cât și Pro România, au pierdut alegerile parlamentare fiindcă nu s-au aliat.