Ministrul Energiei anunta restructurari si alinierea salariilor cu celelalte ministere

Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat la emisiunea „În fața ta” despre reforma pe care o va implementa în cadrul ministerului pe care îl conduce. Acesta a vorbit despre restructurările de posturi și intenția de a reduce cheltuielile statului.
Reducerea cheltuielilor statului
„Avem ministerul care își reduce cu 35% pozițiile de conducere și aproximativ cu 20% pozițiile de posturi din organigramă. În două săptămâni finalizăm acest proces. A fost început de fostul ministru. Imediat după ce am preluat mandatul am stat și am analizat chirurgical fiecare dintre deciziile luate în această direcție. Am convenit că o să merg înainte cu acest proiect și automat vom avea un minister mai suplu”, a explicat Bogdan Ivan.
Ministrul Energiei a adăugat că își dorește mult și o aliniere a nivelului salarial cu celelalte ministere din Guvernul României. „Pentru că astăzi, deși avem, teoretic, o grilă unitară de salarizare, pe aceeași poziție în ministere diferite avem salarizare diferită, chiar și cu 40-50% diferența”, a mai spus el.
Situatia companiilor de stat
Chestionat dacă Ministerul Energiei este acționar unic majoritar sau minoritar în 32 de companii, Bogdan Ivan a replicat: „Dintre acestea, 17 sunt pe profit, 10 dintre ele sunt în faliment, dizolvare, fuziune sau insolvență și patru sunt pe pierdere”.
Ministrul a mai adăugat că Ministerul Energiei este implicat într-o cerere de plată către Comisia Europeană, care nu a fost acceptată integral. „Mai avem de deblocat un rest de aproximativ 240 de milioane de euro. Ce am făcut pentru în această perioadă foarte scurtă? Am relansat procedurile într-o formulă care să fie în acord cu legislația. Am adus criterii de performanță suplimentare după ce am lucrat și m-am inspirat de la cei de la Bursa de Valori București”, a concluzionat ministrul Ivan.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨