Ministrul Muncii despre fraudele din sistemul de pensii: „Romania are niste boli care nu ar trebui sa fie un motiv de certificat de handicap”

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat că România are probleme serioase cu privire la modul în care sunt acordate certificatele de handicap, semnalând posibile fraude în sistem. Într-un interviu difuzat marți seară, acesta a spus că există boli care afectează calitatea vieții, dar care „nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap”.
Sistemul actual este vulnerabil și urmează să fie schimbat
Oficialul a anunțat că Ministerul Muncii colaborează cu Ministerul Sănătății pentru a modifica criteriile în baza cărora se acordă certificatele de handicap. Potrivit acestuia, tot mai multe persoane primesc astfel de certificate de la același medic și pentru aceeași boală, ceea ce ridică suspiciuni clare de fraudă.
„Sunt din ce în ce mai multe persoane care au astfel de certificate (de handicap, n.r.), de la același medic, pentru aceeași în ghilimele boală. Există fraudă în sistem și avem un mecanism de transparentizare, astfel încât, pe de o parte, să diminuăm, poate chiar să eliminăm frauda și, pe de altă parte, să putem trage la răspundere pe aceia dintre medici care se folosesc în mod nelegitim de parafa pe care o au și de profesia onorabilă pe care ar trebui să o exercite pentru a face astfel de falsuri.”
Manole a atras atenția că medicii care comit astfel de falsuri vor fi sancționați conform legii, iar fenomenul afectează inclusiv bugetele locale ale localităților mici, nu doar sistemul de asistență socială în ansamblu.
„Ei vor trebui să răspundă cât de aspru se va putea și lucrăm împreună cu Ministerul Sănătății inclusiv pentru a gestiona lista criteriilor. România are niște boli care sigur că sunt o problemă pentru fiecare cetățean, dar care nu ar trebui să fie un motiv de certificat de handicap.”
Ministrul a subliniat că efectele acestor practici ilegale se răsfrâng direct asupra comunităților cu resurse reduse, care sunt obligate să susțină financiar beneficiari care nu îndeplinesc, în realitate, condițiile legale.
„Acest gen de fraudă distruge bugetele locale ale unor localități mici, care nu au industrie mare și nici bugete mari”, a afirmat Manole.
În paralel cu reforma în sistemul certificatelor de handicap, Ministerul Muncii a lansat și o amplă campanie de control pentru depistarea muncii nedeclarate. Potrivit ministrului Florin Manole, acțiunea se desfășoară simultan în toate județele, cu implicarea a peste o mie de inspectori.
„Azi, când vorbim, suntem în a doua zi a unei campanii naționale în care peste 1000 de inspectori de muncă din toată țara, din toate județele, concomitent, merg într-o campanie pentru a depista munca la negru.”
Manole a explicat că aceste verificări nu sunt o acțiune izolată, ci fac parte dintr-un efort constant al instituției de a combate munca nedeclarată. El a menționat că, doar luna trecută, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni pentru cazuri similare, chiar și în lipsa unei tematici dedicate.
„E important din mai multe motive. În primul rând, să se înțeleagă faptul că nu este o noutate pentru Inspecția Muncii. Doar luna trecută sunt peste 200 de amenzi, sancțiuni care s-au dat pentru că s-au depistat astfel de probleme fără să fi fost o temă specifică.”
Ministrul a insistat că această campanie are scopul de a-i proteja pe muncitorii corecți, în special pe cei din domeniul construcțiilor, unde efortul fizic este mare și riscurile sunt pe măsură. Plata corectă a contribuțiilor de către angajatori este esențială pentru a le garanta acestora drepturile și protecția.
„Acum e o temă specifică pentru că e important ca oamenii care muncesc cinstit în această țară, în construcții, de exemplu, să primească legal și oficial și cu toate taxele plătite la zi, banii pe care îi merită pentru munca lor.”
Florin Manole a mai precizat că autoritățile vor acționa ferm împotriva angajatorilor care practică munca la negru, subliniind că aceștia creează o concurență neloială față de firmele care respectă legea.
„Angajatorii onești suferă în urma unei concurențe neloiale”, a avertizat el, precizând că instituțiile statului vor aplica sancțiunile prevăzute de lege fără ezitare.
Acțiunile anunțate de ministrul Muncii urmăresc reducerea fraudei din sistemul public și întărirea disciplinei pe piața muncii, cu scopul declarat de a proteja resursele bugetare și de a asigura drepturile celor care muncesc legal și responsabil.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨