”Ne trezim cu tumori si nu stim de unde au venit…” Dr. Dulcan, celebru neurolog roman spune ce cuvinte nu ar trebui rostite niciodata. Sunt pline de energie negativa si NE IMBOLNAVESC

Celebrul neurolog român, prof. dr. Dumitru Constantin Dulcan, avertizează că stresul este una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății noastre. Potrivit acestuia, reacțiile negative la traume fizice, psihice sau emoționale afectează direct trei componente esențiale din organism: neuronii, ADN-ul și sistemul imunitar.
„Stresul blochează neurogeneza, formarea de noi neuroni sau formarea de noi conexiuni”, explică medicul, subliniind legătura cu frecvența în creștere a bolii Alzheimer.
Stresul ne îmbolnăvește din temelii
În ceea ce privește ADN-ul, prof. dr. Dulcan arată că „cromozomii au niște proteine la capetele lor cu rol de protecție, se cheamă telomeri. Stresul acționează asupra acestor telomeri, pe care îi scurtează astfel.”
Acest fenomen reduce durata vieții, întrucât fiecare diviziune celulară contribuie la micșorarea acestor proteine.
„Stresul acționează asupra lor, deci reduce pur și simplu longevitatea, durata vieții.”
Sistemul imunitar este și el serios afectat.
„Un stres, o furie, o mânie de cinci minute poate să blocheze celulele sistemului imunitar aproape până la cinci-șase ore.”
În aceste condiții, organismul devine vulnerabil în fața virusurilor și bacteriilor. Celulele limfocitare, în special cele „killer”, nu mai reușesc să elimine celulele moarte, care pot genera inflamații și chiar cancer.
„Aceste celule numite medical «NK» sunt extrem de utile, ele trebuie să circule în permanență în organism ca să poată și să ne apere împotriva tuturor acelor substanțe care sunt străine de corp. Stresul le tulbură eficiența.”
Viața modernă nu ajută deloc în această privință.
„Tehnologia ne-a oferit foarte multe avantaje, dar în același timp a depășit ritmul nostru biologic de adaptare.”
Bombardamentul constant cu informații negative din mass-media agravează presiunea psihică zilnică.
„Toate știrile pe care le urmărești numai lucruri rele anunță. Toate astea ne afectează.”
În fața acestei avalanșe de stres, dr. Dulcan susține că soluția stă în schimbarea personală și socială.
„Fiecare dintre noi trebuie să facă efortul să se schimbe, în primul rând să nu-l streseze pe cel de lângă el, pentru că în momentul în care eu îl stresez pe celălalt, mă stresez implicit și pe mine însumi.”
Medicul consideră că sănătatea depinde direct de modul în care ne controlăm reacțiile și de cum ne raportăm la ceilalți.
„Această schimbare trebuie să înceapă cu fiecare din noi. Deci avem nevoie la nivel social de o gestionare a stresului, dar și la nivel individual și când vom reuși toate lucrurile acestea putem să mai vorbim atunci și de sănătate și de o existență cât de cât armonioasă.”
Alimentația este un alt factor crucial pentru menținerea sănătății, iar prof. Dulcan atrage atenția asupra unor ingrediente periculoase.
„Sunt trei prafuri albe otrăvitoare: sarea multă, zahărul alb și făina albă.”
Acestea sunt frecvent întâlnite în dieta zilnică, dar efectele lor nocive sunt adesea trecute cu vederea.
„Nimeni nu vrea să mănânce pâine integrală. De ce mâncăm pâine albă, care este secată de toți nutrienții din ea? Pâinea integrală este cea sănătoasă organismului nostru.”
Fumatul și aditivii alimentari sunt și ei pe lista neagră a profesorului.
„Aditivii alimentari care se pun pentru conservare, coloranții, toate aceste lucruri ar trebui să fie evitate.”
Puterea cuvintelor are, de asemenea, un impact major asupra sănătății mentale și fizice.
„Nu uitați, toate cuvintele pe care le aveți în minte ne programează. Dacă noi mereu spunem că îmbătrânim, atunci chiar îmbătrânim. Pentru că îi dăm creierului acest program.”
Profesorul afirmă că anumite expresii trebuie complet eliminate din vocabularul nostru.
„Sunt cuvinte pe care trebuie să le scoatem din dicționar: îmbătrânire, îndoială, cuvântul ‘nu’, toate acestea ne programează pe negativ.”
Declarațiile profesorului Dulcan sunt un semnal de alarmă pentru o societate tot mai afectată de stres cronic, alimentatie dezechilibrată și un limbaj cotidian toxic.
El subliniază nevoia urgentă de a schimba felul în care trăim, gândim și vorbim, pentru a evita efectele devastatoare asupra sănătății noastre.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨