Fostul ministru al Sănătății în Guvernul Orban, Nelu Tătaru, cel care s-a confruntat cu situația generată de pandemia de coronavirus aproape un an, a precizat că pentru a-i face pe români să se vaccineze, autoritățile trebuie să aibă o comunicare mai agresivă privind campania de vaccinare.

Ce spune Nelu Tătaru despre problemele apărute din cauza vaccinului AstraZeneca

El a vorbit, de asemenea, și despre vaccinul AstraZeneca și problemele pe care le-ar fi provocat în rândul celor care au fost imunizați cu acest ser. Nelu Tătaru a amintit despre precizările Agenției Europene a Medicamentului, care a spus că nu există legături directe între serul produs de compania anglo-suedeză și trombozele apărute la mai mulți oameni după ce le-a fost administrat serul. De asemenea, fostul ministru este de părere că pentru a se ajunge la o concluzie este nevoie de mai multe studii.

În același timp, explică liberalul, și astăzi sunt prezentate sub aceeași formă reacțiile adverse care pot fi găsite sau puse în legătură cu vaccinul produs de compania anglo-suedeză.

„Dacă bine ne aducem aminte, la începutul acestei perioade de vaccinări toată lumea aștepta AstraZeneca ca fiind o metodă tradițională, un virus atenuat, fără legătură cu ARN mesager. Vedem o schimbare totală.”, spune acesta.

Care sunt problemele din campania de vaccinare

De asemenea, liberalul este de părere că în campania de vaccinare din Români sunt câteva probleme mari. În primul rând, este o lipsă de informare sau o politică de comunicare deficitară. De asemenea, fostul ministru a mai precizat că boala cu care ne confruntăm de peste un an este un virus care se modifică tot timpul.

Nelu Tătaru îi face de râs pe cei care se ocupă de campania de vaccinare. Care sunt principalele probleme?

„Este un virus care este într-o continuă mișcare și modificare. Dacă e să contorizăm ce se întâmplă, noi așteptăm o imunizare de 60-70%. Această imunizare se poate face din vaccinare sau trecerea prin boală. În momentul acesta avem o competiție”, a spus Nelu Tătaru.

Valeriu Gheorghiță: Nu cred că vaccinul va fi retras

Ieri, coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a vorbit despre vaccinul AstraZeneca, după ce un oficial al Agenției Europene a Medicamentului a spus că există o legătură între cheagurile de sânge și serul dezvoltat de compania anglo-suedeză.

Medicul militar a declarat că se așteaptă să apară modificări și schimbări de protocoale în ceea ce privește vaccinul, însă nu consideră că vaccinul va fi retras de pe piață.

Amintim că mai multe țări au suspendat vaccinările cu AstraZeneca în urma unor astfel de cazuri apărute în rândul celor care s-au vaccinat. Conform specialiștilor din mai multe țări europene, cheagurile de sânge au apărut la persoane tinere, în general femei.