Nicuşor Dan optimist în privinţa PNRR şi a utilizării granturilor

Data actualizării: 10 septembrie 2025

Preşedintele Nicuşor Dan a exprimat o perspectivă optimistă cu privire la implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) în România, considerându-l doar parţial un „insucces”. Nicuşor Dan s-a arătat încrezător că vor fi atraşi peste 95% din fondurile disponibile prin granturi.

Granturile PNRR

„PNRR este un insucces parţial, în sensul că o să vedem rezultatul în august anul viitor. Pe partea de granturi, deci de bani gratuiţi pe care Uniunea Europeană ni-i acordă, eu sunt foarte optimist că o să fim undeva peste 95%, deci banii pe care România îi avea la dispoziţie i-a luat. Mai erau cam 13 miliarde de euro, care erau împrumuturi la dobânzi foarte mici. O parte importantă din banii ăştia o să-i pierdem”, a declarat Nicuşor Dan.

Instrumentul financiar SAFE

În ce priveşte SAFE, un instrument financiar al UE destinat statelor membre care investesc în industria de apărare, Nicuşor Dan a declarat că programul are un termen foarte ambiţios – anul 2030. El a subliniat necesitatea ca experţii români să fie prezenţi în comitetul de coordonare la Bruxelles şi a exprimat dorinţa ca experţi europeni să fie prezenţi în România, pentru a evalua mai rapid progresul.


„Suma este consistentă, aproape 17 miliarde de euro. Trebuie spus că ea ar fi fost şi mai mare, numai că trebuie să comparăm, să echilibrăm înzestarea militară cu deficitul.”

Nicuşor Dan a evidenţiat că sumele alocate prin programul SAFE reprezintă împrumuturi cu termene de rambursare foarte mari şi dobânzi foarte avantajoase. El a menţionat că banii vor fi folosiţi şi pentru infrastructură, atunci când aceasta permite o utilizare duală: şi civilă, şi militară. „De exemplu, capetele celor două autostrăzi A7 şi A8, tocmai pentru că ele fac legătura cu Ucraina şi cu Republica Moldova, sunt incluse în acest program şi, în felul ăsta, nu trebuie să ne împrumutăm de pe piaţă, la dobânzi mari, pentru a finaliza Autostrada Moldovei şi autostrada care pleacă din regiunea Moldovei către Transilvania, Autostrada Unirii. De asemenea portul Constanţa”, a mai explicat Nicuşor Dan.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨