În ediția de vineri seară, 18 iunie, Faimoșii de la Survivor 2021 au decis să o nominalizeze spre eliminare pe Elena Marin.

Concurenții din echipa Faimoșilor au fost nevoiți să facă nominalizări, după ce au pierdut primul meci de imunitate al săptămânii. Zanni și Sebastian Chitoșcă au convenit să o propună spre eliminare pe Elena Marin.

Elena Marin a fost nominalizată spre eliminare la Survivor 2021

Mai mult de atât, Elena Marin a fost acuzată de colegii săi că este slabă din punct de vedere sportiv, iar pe viitor nu va mai putea face față competiției din Republica Dominicană.

Cu toate că a fost nominalizată spre eliminare, dansatoarea încă speră că va ajunge până în finala Survivor 2021 și are încredere în telespectatorii emisiunii.

‘Cred că mă așteptam. Îmi pare rău că dezamăgesc. Zanni a spus la un moment dat că nu am venit să lupt, dar eu asta am făcut. Aș vrea să-l contrazic și să spun că am venit aici să lupt până la capăt. Mereu am spus că am venit aici singuri și plecăm singuri. Chiar dacă am o perioadă mai proastă, îmi doresc să lupt, îmi doresc să-mi revin, să ajung până la capăt și să-mi îndeplinesc visul. Publicul este cel care decide și Dumnezeu. Atâta timp cât va mai fi să stau în această competiției, voi da tot ce pot’, a spus Elena Marin.

Colegii au acuzat-o că nu mai dă randament în competiție

La ultimul meci de imunitate, Elena Marin și-a dezamăgit total colegii de echipă, pentru că nu a reușit să aducă niciun punct pentru Faimoși.

‘Sunt foarte dezamăgită de mine. Îmi cer scuze echipei. Am făcut-o și în timpul jocului. Îmi cer scuze pentru faptul că nu am fost în stare să aduc niciun punct. A trecut mult timp de când nu am mai adus un punct pe traseu. De obicei reușeam să înțeleg mecanismele, dar de data asta nu am nicio scuză. Îmi asum lucrul ăsta, jocul s-a pierdut din cauza mea și îmi pare rău’, a mai adăugat Elena Marin, în fața unui consiliu destul de tensionat.

Citeste si: Afla cum poti sa platesti mult mai putin la factura ta de curent. Este gratis!