Numirea la conducerea NASA a miliardarului Jared Isaacman anulata de Donald Trump

Președintele american Donald Trump a făcut un pas înapoi în privința deciziei de a numi pe Jared Isaacman, miliardar și prieten apropiat al lui Elon Musk, la conducerea NASA. Casa Albă a anunțat sâmbătă că nu va urma această decizie.
Un miliardar apropiat de Elon Musk la conducerea NASA
„Este esenţial ca următorul şef al NASA să fie pe deplin aliniat la programul America First al preşedintelui Trump și un înlocuitor va fi anunţat direct de preşedintele Trump în scurt timp”, a declarat Casa Albă. Acest anunț confirmă un raport din New York Times.
„Este rar să găseşti pe cineva atât de competent şi generos”, a scris Elon Musk despre Jared Isaacman.
Antecedentele lui Jared Isaacman
Isaacman, în vârstă de 42 de ani, este un antreprenor care a făcut avere în domeniul plăţilor online. În luna aprilie, Isaacman a participat la o audiere în faţa unei comisii a Senatului de la Washington, unde a declarat că doreşte să acorde prioritate trimiterii de astronauţi pe Marte. Jared Isaacman este un pasionat de spaţiu și a zburat de mai multe ori în spaţiu în misiuni private operate de SpaceX, compania lui Elon Musk. În noiembrie 2024, el a devenit primul astronaut privat care a efectuat o ieşire în spaţiu.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨