Fără prea mult tact ori menajamente, Oana Zăvoranu a lansat un atac la adresa familiei Clonda chiar în cadrul emisiunii ei online.

Aceasta nu s-a sfiit să-i numească pe cei doi soți „mocangeoi”, insinuând că obțin foloase materiale doar grație faptului că sunt persoane publice. „Avem o familie formată din una bucată Hipo-Mocangela, una bucată Tăviță Cloșca. Ei sunt ceva de groază. Ei doi, ca o familie fericită, vă învață pe voi ce înseamnă să fii un cuplu de succes. Din sculare până-n culcare tot ce prindem mocangim!”, este descrierea pe care le-a făcut Oana Zăvoranu celor doi pe Youtube.

Oana Zăvoranu a mers mai departe de atât și l-a acuzat pe Tavi Clonda că și-ar asuma în mod fals statutul de cântăreț. Motivația ei? Că acesta n-ar avea nicio piesă cunoscută de publicul larg: „Care piesă, mă? Ce piesă înregistrezi? Pune chitara jos, las-o să se odihnească și zi-ne cum primești tu hăinuțe”.”, este atacul Oanei Zăvoranu.

Vedeta spune că cei doi fac reclamă unor lucruri doar pentru simplu fapt că au obținut ei niște beneficii și gratuități: „Pe cine inspirați voi? Tupeul maxim mi se pare că atunci când tu ai mers gratis într-un loc să mi-l recomanzi mie. Dacă mă duc eu acolo cumva beneficiez de facilitățile de care ai beneficiat tu? Pac la final îți face nota de plată. Când le dați like-uri, să știți că vine momentul în care și voi aveți nevoie… Plătiți la casă sau puteți să faci un story și vă lasă ăia?”.