Observatorii internaționali apreciază corectitudinea și transparența alegerilor prezidențiale din 2025

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că observatorii internaționali prezenți la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025 au evaluat că scrutinul a avut loc într-un climat de corectitudine, integritate și transparență, valori esențiale pentru parcursul unei democrații consolidate.
Observatorii internaționali laudă desfășurarea alegerilor
Programul electoral de observare a alegerilor pentru Președintele României din anul 2025, organizat de AEP, s-a încheiat pe 5 mai 2025, cu o sesiune în care observatorii internaționali și-au exprimat aprecierea pentru organizarea și desfășurarea scrutinului. Participanții au afirmat că alegerile s-au desfășurat într-un climat de corectitudine, integritate și transparență, valori esențiale pentru parcursul unei democrații consolidate.
„Drepturile electorale ale tuturor cetățenilor au fost respectate, iar aceștia au avut posibilitatea să își exprime liber opțiunile de vot”, a informat AEP.
Câți observatori au fost acreditați de AEP?
Autoritatea Electorală Permanentă a mulțumit celor 159 de observatori pe care i-a acreditat la alegerile pentru Președintele României. Printre aceștia se numără organizații internaționale partenere, precum RECEF, A-WEB și Swiss Democracy Foundation, dar și autorități electorale internaționale, respectiv: Comisia Electorală Federală a SUA, Oficiul Electoral de Stat al Estoniei, Comisia Electorală Centrală a Lituaniei, Comisia Electorală a Maltei, Institutul Electoral Național al Mexicului, Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, Comisia Electorală Centrală a Bosniei și Herțegovinei, Consiliul Electoral Suprem al Republicii Turcia, Comisia Electorală a Africii de Sud, Comisia Electorală a Republicii Filipine, Biroul Electoral Național al Ungariei, Comisia Electorală Centrală a Albaniei, Comisia Electorală Centrală a Ucrainei, Instanța Superioară Electorală Independentă a Tunisiei, Comisia Electorală Centrală a Republicii Kazahstan și Comisia Electorală a Indiei.
La încheierea Programului, președintele AEP, Zsombor Vajda, a subliniat importanța alegerilor libere și corecte pentru o democrație consolidată și a reiterat angajamentul ferm al instituțiilor românești implicate în organizarea proceselor electorale de a-și îndeplini misiunea și atribuțiile stabilite prin lege. Observatorii au urmărit alegerile în secțiile de votare și au concluzionat că alegerile prezidențiale s-au desfășurat conform standardelor democratice internaționale și reflectă angajamentul instituțiilor implicate în organizarea acestora față de procesele democratice libere și corecte.
Observarea alegerilor este o practică uzuală la nivel internațional, care vizează asigurarea transparenței procesului electoral și validarea bunei funcționări a mecanismelor instituționale implicate în organizarea și desfășurarea alegerilor. Vizita observatorilor internaționali are rolul de a facilita schimburile de experiență cu specialiști din instituții omoloage, precum și cu reprezentanți ai organizațiilor internaționale care activează în domeniul electoral, respectiv de a promova bunele practici în materie electorală dezvoltate de România, arată AEP.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨