Partidul ultrareligios Iudaismul Unit al Torei paraseste coalitia de guvernare a lui Netanyahu

Unul dintre partidele ultrareligioase din Israel, Iudaismul Unit al Torei (Yahadut HaTorah), a anunţat că părăseşte coaliţia de guvernare a premierului Benjamin Netanyahu din cauza unei îndelungate dispute legate de eşecul elaborării unui proiect de lege care să-i scutească de serviciul militar pe studenţii yeshiva (ai instituţiilor de învăţământ evreieşti tradiţionale), relatează marţi Reuters.
Demisii în masă
Şase dintre cei şapte membri rămaşi până acum în coaliţie ai formaţiunii, care este alcătuită din facţiunile Degel Hatorah şi Agudat Yisrael, au trimis scrisori de demisie, după ce Yitzhak Goldknopf, preşedintele ei, a demisionat în urmă cu o lună. În urma plecării lor, Netanyahu ar rămâne cu o majoritate extrem de restrânsă, de 61 de mandate în Knessetul – parlamentul unicameral israelian – cu un total de 120 de locuri. Nu este clar dacă Shas, un alt partid ultrareligios, va lua o decizie similară.
Disputa pe tema scutirii de serviciul militar
Partidele ultrareligioase au susţinut că un proiect de lege pentru scutirea studenţilor yeshiva de la serviciul militar era o promisiune cheie în cadrul acordului lor de a se alătura coaliţiei, la sfârşitul anului 2022. Un purtător de cuvânt al lui Goldknopf a confirmat că, în total, şapte membri ai Knessetului din Iudaismul unit părăsesc guvernul.
Legislatorii ultrareligioşi ameninţă de mult timp că vor părăsi coaliţia din cauza proiectului de lege privind recrutarea obligatorie. Unele partide religioase din coaliţia lui Netanyahu cer scutirea de serviciul militar, obligatoriu în Israel, a studenţilor evrei ultrareligioşi din seminarii, în timp ce alţi legislatori vor să elimine complet astfel de scutiri. Ultrareligioşii sunt de mult timp scutiţi de serviciul militar, care se aplică majorităţii celorlalţi tineri israelieni, dar anul trecut Curtea Supremă a ordonat Ministerului apărării să pună capăt acestei practici şi să înceapă să recruteze studenţi seminarişti.
Netanyahu a făcut presiuni intense pentru reglementarea impasului din coaliţia sa guvernamentală cu privire la un nou proiect de lege privind recrutările, care a dus la criza actuală. Excepţia aflată în vigoare de câteva decenii şi care de-a lungul anilor a dus la scutirea de armată a unui număr din ce în ce mai mare de oameni a devenit un subiect fierbinte în Israel, ale cărui forţe militare sunt încă implicate într-un război în Gaza.
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨