Piftia de porc, sau răcitura de porc este unul dintre cele mai speciale preparate de pe masa de Crăciun. Piftia nu este pe placul tuturor, executată corect, piftia poate să fie un deliciu culinar. Deși rețeta diferă de la o parte în alta a țării, carnea delicioasă, usturoiul și sosul închegat sunt elementele principale ale piftiei.

Una dintre cele mai mari probleme pe care piftia o oferă gospodinelor este legată de închegare fără a folosi gelatină su alți întăritori din comerț. Rețeta de piftie adevărată nu necesită folosirea acestor artificii, exact așa cum făceau și bunicile noastre.

Ingrediente necesare pentru piftia de porc
jumătate de căpăţână de porc
2 picioare de porc
bucăți de șorici
2 morcovi (opțional)
o rădăcină de țelină
o linguriță boabe de piper
sare
6 căței de usturoi
Pentru a începe pregătirea preparatului, căpățâna de porc se taie în bucăți potrivite ca mărime. Vom avea nevoie de o oală mare, în care să încapă toată ingredientele. În oală se adaugă urechile, râtul, bucăţi de carne şi şoriciul, oase de rasol, și picioarele de porc. De asemenea, se adaugă şi morcovii întregi şi bucăţile de ţelină, puţină sare şi boabele de piper.

Mod de preparare piftie de porc
O greșeală pe care doriți să o evitați este legată de cantitatea de apă pe care o adăugați în oală. Toate ingredientele menționate mai sus trebuie să fie acoperite foarte bine. După fierbere, nu mai aveți voie să completați cu apă.

Puneți oala pe foc, la foc mic și lăsați să fiarbă foarte bine, îndepărtând constant spuma creată, până când carnea se despinde ușor de pe oase. După aceea, ingredientele trebuie scoase din oala mare, îndepărtând carnea de pe oase. În zeama rămasă, se adaugă usturoiul pisat și frecat cu sare. După un sfert de oră, compoziția trebuie să fie ușor lipicioasă.

Acum este momentul să verificați dacă piftia se va închega. Puneți o lingură din zeamă pe o farfurie și lăsați-o la frigider. Dacă se încheagă, piftia va ieși așa cum trebuie.

Carnea se împarte în mod egal în alte vase, în funcție de mărimea acestora. La baza recipientului se adaugă morcovul, tăiat în forma dorită, apoi carnea. Peste carne se adaugă zeama piftiei, trecută printr-o strecurătoare pentru a ieși clară. Recipientele se lasă în frigider peste noapte pentru a se închega.

Rețeta tradițională de piftie este simplă, iar preparatul delicios. Spor la gătit!