Medicul de la Spitalul Militar Galați, Sorin Bivolaru, spune că Raed Arafat ar trebui să găsească o soluție pentru limitarea răspândirii virusului în interiorul firmelor, instituțiilor, în loc să se prostească cu măsuri inutile.

El îl critică dur pe Raed Arafat pentru măsurile luate în timpul pandemiei de coronavirus, întrebându-l pe șeful Departamentului pentru Situații de Urgență dacă mall-urile sunt deschise, în timp ce școlile sunt închise.

„Bună seara Dl. Arafat! Ce faceți? Sunteți bine? Bine suntem și noi! Slavă Domnului! Pandemia cum merge? Vă zic eu. E bine, bine! Chiar foarte bine! 6118 cazuri astăzi! Școlile?! Închise clar! Mall-urile?! Deschise și PLINE! Teatrele?! Închise! Pârtiile?! Deschise și arhipline! Se apropie Paștele! Știți?! O să restrângeți iarăși dreptul oamenilor la religie?! Dar mall-urile, tot deschise? Școlile tot închise?”, scrie medicul pe Facebook.

Medic: Credeți că dacă oamenii bagă mai puțini bani în buzunar, nu se mai îmbolnăvesc de Covid-19?

Sorin Bivolaru consideră că restricția privind limitarea circulației între orele 22:00 și 05:00 este total inutilă, și îi transmite lui Raed Arafat că „băieții ăia de vă înconjoară” nu au curajul să  spună adevărul, așa că își asumă el această responsabilitate.

„V-ați făcut damblaua impunând măsurarea temperaturii la intrarea în magazine, firme, instituții, etc. Câte cazuri de COVID19 ați identificat? ZERO! Motiv pentru care ați și renunțat la măsură! Ați recomandat lucrul în ture. Hmmm… Ați verificat să vedeți câte instituții publice sau private practică chestia asta? NU! Iar mulți dintre cei care o practică, au redus salariile angajaților sau le-au făcut contracte pe jumătate de normă. Credeți că dacă oamenii bagă mai puțini bani în buzunar, nu se mai îmbolnăvesc de COVID19?”, îi mai transmite medicului șefului DSU.

Raed Arafat, pus la pământ de un medic pneumolog: Băieții de vă înconjoară nu au curajul să vă zică, dar vă spun eu

Sorin Bivolaru: Găsim o soluție? Sau fugărim oamenii noaptea pe străzi?

Sorin Bivolaru îi transmite lui Raed Arafat că în loc să se prostească cu restricții inutile, mai bine ar găsi o soluția pentru limitarea infectărilor în interiorul firmelor și instituțiilor. El spune că multe firme au angajați infectați pe care continuă să îi cheme la muncă. Bivolaru susține că angajaților le este interzis să sune la DSP sau să se testeze, pentru a nu sista activitatea firmei respective.

„Ce ziceți, găsim o soluție? Mai valabilă treaba aia cu ”zădărnicirea combaterii bolilor” sau fugărim oamenii noaptea pe străzi, în timp ce infractorii își fac treburile liniștiți. Ar mai fi câte una alta de zis, dar na… nu citiți dumneavoastră pe aici. Apropo, sunt medic pneumolog, la Spitalul Militar din Galați, în caz că aveți întrebări despre măsuri eficiente de limitare a răspândirii virusului SARS COV2.”, este mesajul doctorului Sorin Bivolaru.

Situația pandemiei în România

Situația pandemiei în România este destul de gravă. Cazurile cresc de la o zi la alta. În ultimele 24 de ore, de exemplu, au fost raportate 6.186 de cazuri noi de infectare, ridicând cifra totală a infectărilor de la debutul pandemiei la 874.986 de cazuri. Din totalul îmbolnăvirilor începând din luna februarie a anului trecut, s-au vindecat aproximativ 790.800 de persoane.

Cel mai afectat oraș este Bucureștiul, care se apropie cu pași repezi spre carantină. Mai clar, în ultimele 24 de ore au fost raportate 1.245 de cazuri de infectare numai în Capitală, iar rata de incidență la mia de locuitori a ajuns la 4,49/mie.

De asemenea, în ultimele 24 de ore au decedat 89 de persoane infectate cu coronavirus. De la debutul pandemiei, virusul mortal a luat viața a peste 21.787 de români.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<