Discuția privind sporurilor primite de salariați este departe de a se fi terminat. Mai ales că anumiți salariați din sistemul public beneficiază de sporuri uriașe.

Sunt bugetari care au sporuri și de 85%

Potrivit ministrului muncii există angajați care primesc sporuri și de 85% din salariu de bază. Iar cei care au pe lângă acest venit și asemenea beneficii lucrează în instituții precum ANRE și ASF.

După cum a declarat Raluca Turcan în prezent 13% din cheltuielile salariale se duc pe plata sporurilor. Chiar dacă acest procent nu pare unul mare, faptul că anumiți angajați ajung să primească 85% este foarte mult. Astfel de sporuri uriașe se întâlnesc în special în sistemul de justiție și de sănătate.

Per total cheltuieli salariale în momentul de faţă nivelul sporurilor reprezintă 13%, din analizele noastre. Ceea ce nu ar fi neapărat foarte mult. Însă sunt categorii ocupaţionale salariale pentru care nivelul sporurilor reprezintă 85%, ceea ce este foarte mult. Rolul nostru ca Ministerul al Muncii este să ne uităm la ce raportare se fac salariile în plată. Aceste sporuri există în primul rând în sistemul de sănătate şi sistemul de justiţie. Acolo sunt aceste sporuri de 85% şi de aceea vă spun că nu putem să le tratăm cu uşurinţă pentru că vorbim de fapt de sporuri care completează veniturile celor din sănătate care acum au fost în prima linie a combaterii pandemiei. Şi pentru asta ne trebuie foarte multă precauţie şi înţelepciune şi să găsim nişte instrumente cu adevărat echitabile care să stimuleze”. A afirmat Raluca Turcan, pentru Antena 3.

Legea salarizării ar pute ajunge în Parlament în două luni

În momentul în care a fost întrebată dacă în prezent există în lucru o nouă lege a salarizării, răspunsusl dat de ministrul muncii a fost unul afirmativ.

 „Da. Lucrul acesta l-am afirmat încă de la începutul mandatului”.

Ea chiar a mai dezvăluit că acestă lege ar putea fi finalizată în două luni. După care ministerele de linie ar urma să fie invitate. Urmând ca mai apoi proiectul să ajungă la Parlament, iar legea ar putea să fie gata într-un an.

Raluca Turcan despre cei care încasează sporuri uriașe. Există angajați care l-au întrecut de mult pe Iohannis la capitolul salarii!

Ministrul Muncii vrea grilă de salarizare în instituțiile care se ocupă cu reglementarea

Ministrul a vorbit și despre introducerea unei grile de salarizare în instituțiile care au rolul de a reglementa, precum ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energie) sau ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară).

Cât despre tăierea sporurilor, Raluca Turcan a declarat că nu este susținătoarea unei abordări ,,hei-rupistă”, în care sporurile să ajungă să fie tăiate pentru că nu sunt necesare. Ci este nevoie de o analiză pentru a se vedea ce sporuri sunt necesare, dar și ce sporuri ar trebui eliminate.

După cum notează Adevărul, președintele Klaus Iohannis  a avut anul trecut un venit de 179.735 lei anual, care dacă ar fi calculat la un curs valutar de 4,85lei/euro ar însemna 37.059 euro.

În timp ce, Dumitru Chiriţă, preşedintele ANRE: a încasat în 2019, 681.156 lei anual, calculat în euro ar fi 140.444 euro. Ceea ce înseamnă că a avut cu 3,8 ori mai mult decât președintele țării.

Nici fostul șeful ASF nu stă prea rău. Leonardo Badea a încasat un venit anual de 816.982 lei pe an. O parte dintre acești bani au fost pentru că se afla la conducerea ASF, mai exact 580.205 lei, dar și  indemnizaţii de şedinţă în valoare de 203.268 lei, plus încă 33.509 lei pentru plata concediului neefectuat.

Și acestea sunt doar câteva exemple pentru că și alți angajații ai acestor instituții au avut încasări care l-au depășit lejer pe șeful statului.

Sursa: Adevarul