Știrea că Ramona Olaru și Cătălin Cazacu s-ar fi despărțit i-a luat prin surprindere pe fanii celor doi.

Știrea că Ramona Olaru și Cătălin Cazacu s-ar fi despărțit i-a luat prin surprindere pe fanii lor, mai ales dacă luăm în considerare faptul că cei doi abia s-au întors dintr-o vacanță exotică.

Nimeni nu ar fi bănuit că Ramona Olaru și Cătălin Cazacu ar fi decis să se despartă dacă ne luăm după ipostazele tandre în care cei doi s-au afișat pe rețelele de socializare în ultimele luni, mai ales în timpul vacanței pe care au petrecut-o în Zanzibar.

Conform unor surse citate de presa mondenă, despărțirea s-ar fi produs chiar la scurt timp după cei doi au revenit în România din vacanța în Zanzibar, unde au petrecut sărbătorile de iarnă alături de prieteni. Pe lângă momentele frumoase pe care le-au dezvăluit și fanilor care îi urmăresc pe social media, se pare că ar fi apărut și unele neînțelegeri care ar fi dus la ruperea relației.

Un alt semn al despărțirii l-ar fi constituit faptul că cei doi nu se mai urmăreau pe rețelele de socializare și chiar șterseseră fotografiile pe care le aveau împreună. Între timp, însă, nu numai că fotografiile au reapărut, ba chiar prezentatoarea a dezvăluit pe contul ei de Instagram că a primit cadou de la Cătălin Cazacu un adorabil pui de pisică.

Prima reacție a Ramonei Olaru a fost tot pe rețelele de socializare.

„Și dacă eram Angelina Jolie, nu se vorbea atât de mine. Ce să zic, mai repetați și contul meu de Instagram, să-mi dea mai multă lume follow. Să mă iubească toată lumea”, a spus asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, în timp ce se uita la o emisiune de pe Antena Stars în care se vorbea chiar despre despărțirea ei de Cătălin Cazacu.

Cătălin Cazacu a fost zilele trecute invitat în emisiunea lui Cătălin Măruță, însă a evitat să vorbească despre despărțirea de asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani”, făcând doar câteva declarații despre vacanța petrecută împreună.

„Eu am muncit. În noaptea de Revelion am filmat oamenii de acolo. Au fost 500 de români. Ea (n. red. Ramona) s-a distrat, pentru că d-aia am mers, să ne distrăm.”, a adăugat Cătălin Cazacu în cadru emisiunii.

În urmă cu câteva luni, în cadrul unei emisiuni de televiziune, Cătălin Cazacu a povestit cum s-au cunoscut el și Ramona Olaru, precizând că sunt prieteni buni de câțiva ani, mai mult chiar, acesta a vorbit și despre o posibilă nuntă.

„Noi suntem din 2018 prieteni foarte buni, am petrecut enorm de mult timp împreună în toți anii aștia. Suntem prieteni, asta e mișto la noi, că noi suntem prieteni și când cunoști un om prin baza unei prietenii mai devreme sau mai târziu îți place sau nu de el. Am ajuns să ne apropiem, mai ales că în ultima perioadă suntem singuri amândoi. Petrecând timp împreună am ajuns să ne apropiem. N-a fost o chestie gândită, s-a întâmplat. La nunta mea, am zis că mă distrez… Am călcat în străchini până la vârsta asta încât nu mai am străchini. Mi-a ajuns. E foarte mișto ce se întâmplă acum”, spunea Cătălin Cazacu la „Teo Show”.