Robert Downey Jr. și alte nume mari revin în noi filme Avengers

Studiourile Marvel au dezvăluit recent distribuția pentru viitoarele aventuri din seria Avengers. La șase ani de la lansarea „Avengers: Endgame”, considerat unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din toate timpurile, fanii se pot bucura de un nou episod, intitulat „Avengers: Doomsday”, programat pentru lansare în mai 2026.
Reveniri neașteptate
Pe lista de actori confirmati pentru noul film se numără Patrick Stewart și Ian McKellen, cei care vor reînvia personajele profesorului Xavier și Magneto din benzile desenate „X-Men”. Aceasta vine ca o surpriză, deoarece personajele lor au fost fie ucise, fie interpretate de alţi actori în Marvel Cinematic Universe, deținut de Disney.
Studiourile au anunțat, de asemenea, revenirea unor actori îndrăgiți de fani, precum Chris Hemsworth în rolul zeului tunetului Thor, Tom Hiddleston în rolul antagonistului său Loki, și Paul Rudd în rolul lui Ant-Man.
Robert Downey Jr. într-un nou rol
Videoclipul promoțional postat online de Marvel a confirmat, de asemenea, prezența lui Robert Downey Jr. pe ecran. În loc să joace Iron Man, care a murit în ultimul „Avengers: Endgame”, de data aceasta el va fi Dr. Doom, un răufăcător care ascunde în spatele măștii sale un geniu științific megaloman.
Filmele cu supereroi Marvel sunt cea mai profitabilă franciză din istoria Hollywood-ului, cu încasări cumulate de peste 30 de miliarde de dolari la box office-ul mondial.
În contextul în care majoritatea lansărilor recente au fost prost primite de critici, următoarele două episoade Avengers, „Doomsday” și „Secret Wars”, vor fi cruciale pentru Marvel și Disney.
Videoclipul promoțional care anunță distribuția personajului „Doomsday” a adunat aproape patru milioane de vizualizări, la șapte ore după ce a fost postat online.
Horoscop rune luna martie 2025: Mihai Voropchievici îi surprinde pe Gemeni, Raci și Pești
Vecina mea a refuzat să curețe după ce a folosit grătarul meu — a doua zi, mi-a lipit reguli pentru proprietatea mea pe ușă și a cerut să le respect
”Legionar, nu nazist”. Unul din cei mai cunoscuți sociologi dă verdictul despre salutul controversat al lui Călin Georgescu
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨