România, potențial hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei, susține președintele Senatului

Data actualizării: 25 august 2025

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a subliniat în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomației Române potențialul strategic al României de a deveni un hub logistic în perspectiva reconstrucției Ucrainei și gestionarea efectelor războiului din apropierea țării noastre.

Contextul internațional marcat de instabilitate

„Ne aflăm într-un context regional și internațional marcat de instabilitate și tensiuni geopolitice accentuate, în care agresiunea Rusiei asupra Ucrainei continuă să afecteze echilibrele strategice ale întregii regiuni. Este foarte important ca în aceste momente să fim puternici și să trasăm împreună direcții de acțiune care să consolideze o politică externă pragmatică, coerentă și adaptată provocărilor”, a declarat președintele Senatului.

El a menționat că diplomația parlamentară a devenit în ultimii ani o componentă esențială a politicii externe a României, completând și consolidând diplomația clasică.

Consolidarea relațiilor României cu aliații și partenerii externi

Prin participarea Senatului la rețele și organisme parlamentare internaționale, prin schimburi bilaterale și printr-un dialog constant, am reușit să întărim relațiile României cu aliații și partenerii noștri externi, dar și valorile democratice pe care le împărtășim.


În cadrul vizitelor externe, Mircea Abrudean a susținut potențialul României de a deveni un hub logistic pentru reconstrucția Ucrainei. „În contextul agendei anului 2025 și al perspectivelor pentru anii următori, diplomația parlamentară are potențialul de a răspunde unor provocări majore și de a valorifica oportunități semnificative.

Citește și:

Se conturează și oportunități strategice de care România trebuie să profite: extinderea cooperării în cadrul Uniunii Europene și NATO, crearea de parteneriate cu economii emergente, susținerea obiectivelor globale privind schimbările climatice și dezvoltarea durabilă, precum și promovarea proiectelor de țară, cel mai important acum fiind aderarea României la OCDE, un obiectiv strategic național”, a mai declarat Mircea Abrudean.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨