Raed Arafat a vorbit, vineri seara, despre situația epidemiologică din România. Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a precizat că la secțiile de Terapie Intensivă din cadrul spitalelor din țară sunt internate persoane cu forme severe de coronavirus.

Raed Arafat a precizat la Digi 24 că situația din spitale este una îngrijorătoare, subliniind că există mulți pacienți la secțiile de Terapie Intensivă din țară. Acesta a dat de exemplu cazul unui subofiţer ISU din Bistriţa care a decedat la 44 de ani.

”Astăzi am fost la aproximativ 5,7 la sută rată de pozitivare. Este îngrijorător că intră cazuri multe pe Terapie Intensivă zilnic. Avem şi tineri. Azi noapte am fost sunat de comandantul pompierilor de la Bistriţa să îmi spună de decesul unui subofiţer de 44 de ani, din păcate nevaccinat. Câteva zile la terapie Intensivă, intubat, după care, din păcate, decedat. Astea sunt situaţii cu care ne confruntăm acuma”, a declarat Raed Arafat, la Digi24, vineri seara.

Secretarul de stat a mai spus că este prima oară în mai multe luni când semnează un ordin de carantinare pentru multe localităţi din judeţul Satu Mare.

”Astăzi este prima dată, după câteva luni, când carantinăm localităţi, am semnat Ordinul de carantinare pentru şase localităţi din judeţul Satu Mare, care e unul dintre judeţele care a depăşit 1,5 la mie rată de incidenţă, dar sunt câteva localităţi limitrofe, nişte localităţi mici careau depăşit şase la mie şi au obţinut un punctaj mare de punctajul INSP şi CJSU, astăzi, cu avizul INSP, la propunerea DSP au propus carantinarea care va intra de mâine în localităţile respective”, a declarat Arafat.

Vaccinarea, soluția optimă în fața coronavirusului

Raed Arafat a mai spus că vaccinarea este soluția optimă în fața coronavirusului, subliniind că depinde de fiecare cum se protejează de acesta.

”Nu că aruncăm vina pe oameni, dar, în final, depinde pe noi cum ne protejăm, ştim că avem cu ce să ne protejăm, nu vrem, din păcate asta e o alegere, că cineva nu vrea să se vaccineze, asta e o alegere de a refuza un mijloc care poate să împiedice să ajungi la Terapie Intensivă sau într-o stare gravă. Facem tot posibilul, şi astăzi am avut o şedinţă la Ministerul Sănătăţii, pentru a urmări modul în care creştem numărul paturilor de Terapie Intensivă, deci se face tot posibilul pentru managementul corect al acestui val, dar rămâne soluţia optimă, pentru a reduce numărul cazurilor grave, rămâne vaccinarea”, a declarat Raed Arafat.

Mai multe localități din Satu Mare au fost carantinate

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a emis Ordinul nr.7467/10.09.2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comunele Bixad, Călineşti-Oaş, Gherţa-Mică, Turţ, Batarci, Cămărzana şi Târşolţ.

Măsura intră în vigoare începând cu data de 12.09.2021 ora 00,00 (noaptea de sâmbătă spre duminică) pentru o perioadă de 14 zile până în data de 25.09.2021 ora 23,59.

Prefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamás a solicitat responsabilitate din partea cetăţenilor din zona carantinată şi acţiuni de informare şi prevenţie, precum şi măsuri eficiente de punere în aplicare a Ordinului de carantinare.

Citeste si: ECONOMISEȘTE acum bani la factura ta de curent ELECTRIC! Totul este simplu și rapid. Vezi câtă economie poți să faci complet GRATUIT!