Premierul Florin Cîțu este convins că pensiile speciale vor dispărea, la un moment dat, din România. De asemenea, Cîțu vrea să umble și la pensiile militarilor. Liberalul a declarat la Digi24.ro că problema legată de pensiile speciale va fi rezolvată după ce se va face reforma sistemului de pensii. Conform acestuia, atunci, toate pensiile se vor acorda pe baza de contributivitate.

Trebuie precizat că în prezent, decizia de eliminare a pensiilor speciale nu ține de Guvern, ci de Parlament.

Când vor dispărea pensiile speciale

„Eu cred că vom rezolva problema pensiilor speciale atunci când vom implementa reforma pensiilor, bazată pe contributivitate şi atunci vom rezolva problema acestor două Românii: unii care sunt speciali şi unii care nu sunt speciali. În acest moment, Guvernul nu are o decizie, totul este în Parlament”, a declarat Florin Cîţu.

Liberalul a vorbit și despre problema pe care au întâlnit-o mai multe țări dezvoltate, spunând că prin Ministerul Muncii se va începe o reformă a legislației, însă este nevoie de o reformă a întregului sistem de pensii, fiindcă România se confruntă cu reducerea demografică.

Românii care trebuie să își ia ADIO de la aceste pensii! Premierul Florin Cîțu a pus piciorul în prag: Când vor DISPĂREA

„În 15 ani de zile, deficitul va creşte, iar cei care vor lucra nu vor mai putea să plătească pentru cei care vor ieşi la pensie, între care voi fi şi şi eu.  Trebuie să gândim de astăzi un mod de a rezolva această problemă”, a explicat Cîţu.

Premierul spune că pensiile speciale vor dispărea odată cu reforma sistemului de pensii unde vor fi incluse toate pensiile pe contributivitate. Cât despre pensiile militarilor, care și acelea sunt destul de mari, premierul a spus că „acolo este altă discuție”, fiindcă  militarii au pensii de serviciu și există o anumită contributivitate.

Adio cu pensiile uriașe

Premierul României a vorbit și despre cea mai mare pensie din România, de 78.600 de lei, a unui domn care a fost și magistrat și militar. Întrebat dacă este corect să plătim o asemenea pensie, Florin Cîțu a spus:

„E corect, nu e corect, au fost lucruri pe care le-au făcut politicienii 30 de ani de zile, multe dintre ele le vom corecta chiar și anul acesta”.