Rona Hartner este una dintre cele mai cunoscute artiste de la noi din țară. Interpreta traversează cea mai grea perioadă a vieții sale, având în vedere că a divorțat în urmă cu un an. Artista a vorbit abia acum, pentru prima dată, despre lucrurile pe care le-a trăit și cât a suferit în timpul mariajului.

Rona, căsnicie cu probleme

Rona Hartner a trecut prin multe greutăți de-a lungul anilor. Celebra artistă a trăit o frumoasă poveste de iubire alături de Herve, dar totul s-a transformat apoi într-un chin. Au căzut de comun acord și au decis să divorțeze, după care au făcut partajul și tot ce este normal într-o astfel de situație.

Rona spune că totul a mers bine trei ani, dar la doar două luni de la nuntă a simțit că trebuie să pună capăt acestei căsnicii. Simțea că s-a dedicat complet fostului soț și ajunsese să se îndepărteze de toată lumea, inclusiv de propria ei fiică. Herve devenise o prioritate și tot ce conta pentru ea cândva ajunsese pe ultimul loc.

„M-a îndepărtat de toată lumea, inclusiv de fata mea. Proiectul lui, el, tot ceea ce era, devenise prioritar. Eu am trecut pe planul doi și chiar mult mai departe”, a dezvăluit Rona Hartner, la un de an de la divorț.

Fostul soț i-a lăsat un gust amar
Rona a fost mereu o persoană religioasă, motiv pentru care s-a bazat pe asta și în cazul căsniciei sale, pentru a o salva. Totuși, și-a dat seama că soțul ei este o persoană foarte certăreață, care găsea motiv de scandal din orice. Finalul săptămânii era chinuitor pentru artistă, care trebuia să suporte scandalurile soțului.

„Persoana respectivă, cu care am fost căsătorită, avea un spirit zizanie în care se certa din absolut nimic. Începeau toate certurile vineri, când trebuia să am weekendul pentru fata mea. De vineri până duminica era coșmar. Pe mine religia m-a ajutat să văd. Eu sunt o persoană luminată și am avut impresia că m-am căsătorit cu întunericul”, a adăugat vedeta.

Rona Hartner a mărturisit că a numărat certurile pe care ea și soțul său le-au avut pe parcursul unui an și că au fost nu mai puțin de 55. Simte că a renăscut de când este singură și are mai multă grijă de ea.

Cântăreața s-a refugiat în muzică și a scris o piesă pe zi. Muncește mult în ultima perioadă și a învățat să țină mai mult cont de planurile ei, având în vedere că, înainte, proiectele soțului deveniseră prioritatea ei.


→ Recuperează până la 3500 euro dacă ai muncit în Germania în ultimii 4 ani<