Rusii au spart frontul în Kursk, conform presei de la Kiev. Trupele ucrainene, în pericol de încercuire

Trupele ruse au reușit să facă o străpungere în liniile ucrainene pe frontul din regiunea Kursk, la sud de localitatea Sudja. Aceasta informație a apărut în urma unei incursiuni-surpriză din august 2024 pe teritoriul Federației Ruse, conform publicațiilor independente ruse Agentsvo și Ukrainska Pravda, preluate de Kyiv Independent.
Informații neconfirmate oficial de Kiev
Informația nu a fost momentan confirmată oficial de Kiev. Cu toate acestea, DeepState UA – un grup ucrainean apropiat ministerului apărării de la Kiev, care monitorizează și actualizează zilnic harta liniei frontului în baza informațiilor din surse deschise – a confirmat avansul trupelor rusești în regiune.
DeepState a marcat astfel, pe 6 martie, satul Kurilovka, aflat la circa 5 kilometri sud de Sudja, drept „zonă contestată”.
Anterior, aceasta fusese marcată a fi sub controlul trupelor ucrainene. Spargerea frontului la sud de Sudja amenință să taie liniile de aprovizionare ale trupelor ucrainene aflate în prezent în regiunea Kursk.
Pozitia trupelor ucrainene
Surse militare care au dorit să-și păstreze anonimatul au precizat pentru Ukrainska Pravda că rușii au reușit să treacă de liniile de apărare ucrainene la sud de Sudja. În acest moment, apărătorii ucraineni încearcă „să stabilizeze situația”, pentru a împiedica „o încercuire totală sau parțială”. Purtătorul de cuvânt al grupului de forțe ucrainene care acționează în regiunea Kursk a refuzat să comenteze informațiile.
Anunțul vine pe fondul intensificării eforturilor armatei ruse de a forța linia frontului pe direcția Sumî (în Ucraina).
Aceasta vine concomitent cu tăierea liniilor de aprovizionare a trupelor ucrainene care acționează în prezent în Kursk (Rusia). Kievul a anunțat că încearcă să mențină controlul asupra teritoriilor cucerite în Kursk ca măsură de negociere în vederea unor eventuale discuții de pace. Inițial, după incursiunea-fulger în Kursk, trupele ucrainene dețineau controlul a circa 1.000 de kilometri pătrați. Luna trecută, trupele ruse au anunțat că au reușit să „elibereze” peste 800 de kilometri pătrați.
Horoscop rune luna martie 2025: Mihai Voropchievici îi surprinde pe Gemeni, Raci și Pești
Vecina mea a refuzat să curețe după ce a folosit grătarul meu — a doua zi, mi-a lipit reguli pentru proprietatea mea pe ușă și a cerut să le respect
”Legionar, nu nazist”. Unul din cei mai cunoscuți sociologi dă verdictul despre salutul controversat al lui Călin Georgescu
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨