Ministrul Muncii, Raluca Turcan, susține că sporurile bugetarilor au fost inventate fiindcă în sistem oamenii ar primi salarii mici. Mai exact, aproximativ 80.000 de angajați ai statului ar primi salariul minim pe economie și sporuri.

Oficialul din Guvernul Cîțu a mai declarat că va concepe o lege a salarizării care va elimina multe sporuri ale bugetarilor. În acest sens, sporurile pe care le vor primi liberalii vor fi acordate pe merit.

Turcan: Sporurile au fost inventate pentru a masca necesitatea majorării salariilor

Ministrul Muncii a declarat la TVR că aceste sporuri inutile au fost inventate pentru a se masca necesitatea majorării unor salarii, declarând că în sistemul public există foarte multe salarii mici.

„Avem aproximativ 80.000 de angajaţi cu salariul minim şi atunci este firesc să te gândeşti dacă nu mai degrabă reaşezi pe grila de salarizare anumite salarii, cele foarte mici, decât să inventezi sporuri care fie nu-şi au rostul, fie trebuie acordate într-o sumă fixă”, a declarat ministrul Muncii.

Raluca Turcan a mai explicat că dacă sunt condiții de muncă extrem de dificile, nivelul sporurilor nu trebuie să depășească 20% din salariul de bază. Abia atunci putem vorbi de echitate. Liberala a mai spus că sistemul public trebuie îndreptate spre eficientizare și spre satisfacerea cetățeanului. În cazul în care există structuri supraaglomerate, atunci și ele trebuie să fie eficientizate. Mai clar, omul să fie plătit pentru ce face.

S-a aflat! De ce au fost inventate sporurile în sistemul public? Raluca Turcan i-a dat de gol: Sunt salarii mici

Dan Barna a anunțat ce se va întâmpla cu sporurile bugetarilor

Și vicepremierul Dan Barna a anunțat că anul acesta va fi o lege în Parlament privind salarizarea în sectorul public. Dan Barna nu a spus cu exactitate când va intra în vigoare noua lege a salarizării, însă crede că în anul 2022. El a mai declarat că fiind adoptată anul acesta, trebuie să existe o anumită predictibilitate.

„Asta este o decizie parlamentară. Dar subiectul va fi abordat fără doar şi poate, în Parlament, anul acesta”, a declarat Dan Barna.

Întrebat despre sporurilor vor fi incluse în salarii, vicepremierul a declarat că aceasta este varianta logică, în care se leagă salariul de complexitatea și încărcătura locului de muncă respectiv și se iese din această logică de sporuri. Dan Barna spune că toată lumea ia spor pentru  o anumită caracteristică a locului de muncă, astfel, Dan Barna spune că ar fi mai logic ca sporul respectiv să se regăsească în structura salarială, iar atunci lucrurile ar fi foarte clare.