Scandalul opririi lucrărilor la autostrada Moldovei se intensifică: Marius Budăi amenință cu moțiune de cenzură

Social democratul Marius Budăi a început să facă amenințări cu o eventuală moțiune de cenzură și un vot „pentru”, dacă lucrările de construcție la autostrăzile A7 și A8 vor fi oprite. Budăi îndeamnă toți parlamentarii din Moldova să-și arate susținerea pentru aceste proiecte de infrastructură vitale, să ceară continuarea lucrărilor și, în caz contrar, să voteze „pentru” la următoarea moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan.
Apelul lui Budăi către parlamentari
„În acest context, dar și în urma ultimelor discuții din interiorul guvernului cu privire la continuarea și prioritizarea lucrărilor pentru autostrăzile A7 și A8, fac apel către toți parlamentarii din Moldova: să comunicăm cu toții public susținerea noastră pentru aceste proiecte atât de importante pentru zona noastră, să solicităm public clarificarea continuării lucrărilor la A7 și A8 și, dacă nu suntem mulțumiți de răspunsul primit, să votăm următoarea moțiune de cenzură care va fi depusă la adresa guvernului”, a declarat Budăi pe pagina sa de Facebook.
„Moldova nu poate fi tratată ‘la și altele’! Domnule Bolojan, România trebuie să fie dezvoltată echilibrat în toate zonele, nu doar în vest la dumneavoastră acasă”
Reacții din partea altor deputați PSD
Un alt deputat PSD, Voicu Vușcan, a anunțat că va vota prima moțiune de cenzură care va fi depusă pentru căderea Guvernului din care face parte și USR. Anunțul a venit după ce partidul condus de Dominic Fritz a anunțat că nu va participa la funeraliile de stat ale fostului președinte Ion Iliescu. De asemenea, președintele PSD Iași, Bogdan Cojocaru, a acuzat guvernul Bolojan de discriminare regională și de o frână pusă asupra investițiilor din Moldova. Cojocaru a criticat măsurile din pachetul II de măsuri fiscale și susține că acestea provoacă „haos administrativ”.
„În loc să sprijine comunitățile locale, Guvernul vine cu restricții și schimbări care paralizează activitatea administrațiilor. Pachetul II nu aduce eficiență, ci blocaj. Este o abordare de laborator, ruptă de realialitățile din teren, care lovește direct în capacitatea primăriilor de a livra proiectele de care oamenii au nevoie”
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨