Specialista a comentat de curând noile restricții impuse de conducătorii țării în contextul limitării cazurilor de infectare. Ea este de părere că aceste reguli nu vor face altceva decât să provoace revoltă în rândul populației.

Monica Pop spune că în situația de față ar trebui să fie vorba despre un parteneriat între autorități și cetățeni, în care ambele părți să fie mulțumite. Medicul a declarat că ceea ce se întâmplă acum în țară, este ceva unilateral, adică autoritățile se mulțumesc să facă din ce în ce mai mult rău oamenilor.

Monica Pop: Cred că se apropie o revoluție!

„Efectiv, cred că se apropie o revoluție. Cred că ulciorul este foarte aproape de a se sparge. Lucrurile nu pot continua așa și realmente nu mi le explic. Eu nu fac politică, dar încerc să înțeleg câte ceva și aici pur și simplu cred că ce se întâmplă la Ministerul Sănătății este ca să se revolte lumea, să cadă acest Guvern și să conducă USR-ul. Altfel nu îmi imaginez de ce fac asemenea prostii. Greșelile pe care le fac sunt absolut incredibile și inadmisibile”, spune medicul.

Ea a amintit faptul că a discutat cu Voiculescu, iar ministrul îi spunea că oamenii îl critică fiindcă sunt răuvoitori.

Ceea ce a șocat întreaga țară este faptul că ieri a fost Ziua Mondială a Sănătății, iar ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, nu a dat niciun mesaj public în acest sens. Monica Pop în critică extrem de tare, spunând că medicii își dau sufletul pentru a trăi alții. De asemenea, ea spune că se poate trăi fără orice, însă fără medici nu.

Scenariu șocant! Un medic celebru spune că se apropie o REVOLUȚIE: Cred că ulciorul este foarte aproape de a se sparge

Vlad Voiculescu, unul dintre cei mai controversați miniștri

Vlad Voiculescu este unul dintre miniștrii Guvernului Cîțu împotriva cărora s-au întors și membri ai USR, dar și liberali. El a provocat multă revoltă în spațiul public, după ce a intrat în baza de date a campaniei de vaccinare și a făcut publice cifre care au scos la iveală nereguli grave. Mai clar, în centrele de vaccinare ale MApN s-au vaccinat rude ale militarilor, în prima etapă a vaccinării, atunci când nu le era rândul. Așa a pornit un mic război între coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.

Ulterior, ministrul s-a poziționat împotriva ridicărilor anumitor restricții pe care premierul Florin Cîțu le voia ridicate, ceea ce a provocat tensiune între cei doi oficiali.

De asemenea, deși este una dintre persoanele care trebuie să ofere un exemplu bun oamenilor, Voiculescu a fost prins pe holurile Parlamentului, fără masca de protecție, vorbind cu un coleg. El s-a scuzat și a spus că a solicitat să fie amendat pentru această scăpare.