„Scrisoarea unei eleve: Tatăl meu nu mă lasă la școală”

Data actualizării: 4 octombrie 2024

Scrisoarea emoționantă a unei eleve către învățătoarea sa a impresionat-o până la lacrimi. Claudia, o elevă cu ochii în lacrimi, i-a lăsat o scrisoare învățătoarei sale, prin care o anunța că nu mai poate merge la școală.

Tatăl ei i-a interzis acest lucru, pe motiv că ar vorbi cu băieții. Fetița și-a exprimat regretul profund și speranța că, într-o zi, va putea reveni în clasă. „Păstrați-mi cărțile, poate mă întorc, dar nu știu sigur”, a scris ea.

Situația fetelor în contextul religiei musulmane

De obicei, femeilor din religiile musulmane le este interzis să meargă la școală, iar scrisoarea Claudiei aduce în discuție recucerirea Afganistanului de către talibani.


Între anii 1996-2001, aceștia au interzis educația fetelor, iar acum există temerea că aceste restricții vor fi reimpuse. În Afganistan, sub vechile reguli talibane, femeile trebuiau să iasă în public acoperite cu burkă și doar însoțite de soți sau copii.

Citește și:

„Femeilor nu li se va permite să muncească și nici măcar să meargă la spital, dacă nu sunt însoțite de o rudă de sex masculin”, a declarat Saad Mohseni, șeful Moby Group, în cadrul unui interviu acordat DW-TV.

Citate din scrisoarea Claudiei:

  • „Iertați-mă, eu nu mai pot continua să merg la școală. Tatăl meu nu mă mai lasă.”
  • „Eu nu am făcut nimic rău la școală. El spune că vorbesc cu băieții. Sunt colegii mei, nu?”
  • „Școala e viața mea. Păstrați-mi cărțile, poate mă întorc.”
  • „Succes în continuare cu elevii dumneavoastră. Sunteți o învățătoare bună. Poate mă voi întoarce la școală, dar nu știu sigur.”

Scrisoarea Claudiei a făcut înconjurul internetului, atrăgând atenția asupra problemelor cu care se confruntă fetele în accesul lor la educație.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨