Un proiect de lege depus recent la Senat propune chiar și închisoarea pe viață pentru cei care sunt violenți cu minorii. Propunerea legislativă vine după ce în spațiul public au apărut mai multe filmulețe în care adulții lovesc brutal copiii, unii minori chiar pierzându-și viața în urma acestor manifestări brutale.

Se schimbă legea!

În acest context, respectivul proiect de lege are obiectivul de a schimba legea, astfel încât agresorii să stea mai mult timp după gratii. Așadar, pentru fapte care produc leziuni traumatice, iar minorul are vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani și necesită îngrijiri medicale de până la 30 de zile, se propune închisoare de la 2 ani la 5 ani. De asemenea, dacă copilul are până în 10 ani, pedepsele sunt cuprinse între trei și opt ani de închisoare.

În cazul în care situația este mai gravă iar minorul necesită îngrijiri medicale de până la 90 de zile, pedepsele vor fi mult mai aspre, mai ales că vorbim de un copil care nu are puterea de a se apăra în fața unui adult. Astfel, dacă victima are între 10 și 15 ani, agresorul va primi o pedeapsă cuprinsă între 5 și 10 ani de închisoare. Dacă minorul are vârsta până în 10 ani, agresorul poate primi o pedeapsă cuprinsă între șapte și 12 ani de închisoare.

Pedepse mai dure pentru violența împotriva minorilor

Un alt detaliu important în proiectul de lege este acela că nu va fi posibilă împăcarea părților, dacă victima nu are 14 ani împliniți.

Se schimbă legea! Vinovații ar putea primi condamnare la închisoare pe viață

Dacă un adult lovește un copil și îi produce o infirmitate, o leziune traumatică, sau îi pune viața în pericol, legea ar putea fi modificată astfel încât agresorul să primească între 10 și 20 de ani de închisoare.

Închisoare pe viață pentru acest lucru!

Pentru copiii de 10-15 ani, închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi sau închisoare pe viață. Dacă minorul are sub 10 ani, între 12 și 25 de ani sau chiar închisoare pe viață. Ar putea fi interzisă împăcarea părților în astfel de situații, indiferent de vârsta minorului. În prezent, legea prevede între 3 și 10 ani de închisoare.

În cea mai gravă situație, mai exact decesul copilului, vinovatul ar putea primi 15-20 de ani de închisoare, dacă cel mic are între 10 și 15 ani. Dacă are vârsta de până în 10 ani, agresorul va primi până la 25 de ani sau chiar închisoare pe viață.