Senatul adoptă tacit sancțiuni progresive pentru descurajarea consumului de droguri

Data actualizării: 30 iunie 2025

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care vizează reducerea consumului de droguri în rândul minorilor și al tinerilor prin aplicarea unor sancțiuni progresive și măsuri de reabilitare obligatorii. Această măsură are ca scop descurajarea consumului de droguri prin introducerea unor sancțiuni progresive.

Detalii despre sancțiunile progresive

Prima abatere implică participarea la un program de consiliere și dezintoxicare pe o perioadă de minimum 3 luni. În caz de refuz, consumatorul va fi sancționat cu amendă penală de 1.000 de lei. A doua abatere implică o amendă penală de 2.000 de lei și obligația de a urma un program de consiliere și dezintoxicare timp de 6 luni. A treia abatere implică o amendă penală de 3.000 de lei și obligația de a urma un program de consiliere și dezintoxicare timp de 12 luni.


Abaterile ulterioare

A patra abatere implică o condamnare la 1 lună de închisoare cu executare și obligația de a urma un program de consiliere și dezintoxicare timp de 6 luni post-detenție. A cincea abatere implică o condamnare la 2 luni de închisoare cu executare și obligația de a urma un program de consiliere și dezintoxicare timp de 6 luni post-detenție. Pentru fiecare abatere ulterioară, pedeapsa cu închisoarea crește progresiv cu 1 lună, până la un maxim de 1 an de închisoare cu executare și va fi supus unui program de monitorizare electronică timp de 12 luni post-detenție.

„Modelul propus de sancțiuni este inspirat din legislația unor state care au reușit să reducă semnificativ consumul de droguri. Prin creșterea graduală a amenzilor și pedepselor privative de libertate, consumatorii sunt motivați să renunțe la acest obicei înainte de a ajunge în situații critice. În același timp, sancțiunile permit o intervenție etapizată, evitând aplicarea unor pedepse disproporționate din prima abatere”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaților, for decizional în acest caz.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨