Simona Halep este foarte aproape de a-și îndeplini visul cu ochii: acela de a avea propria familie, din care să nu lipsească copiii.

Simona Halep și Toni Iuruc au organizat o petrecere, zilele trecute, la vila pe care sportiva o deține la Izvorani iar jurnaliștii s-au grăbit să anunțe că marea campioană și-a unit destinele cu iubitul ei. Simona și Toni formează un cuplu de ceva vreme și un astfel de pas ar fi o urmare firească a unei relații extrem de solide, așa cum o au cei doi.

Au apărut însă și primele informații legate de o posibilă sarcină a Simonei Halep, care nu a făcut niciodată un secret din faptul că își dorește să devină mămică în viitorul apropiat. Campioana, care va împlini 30 de ani în această toamnă, și-a anunțat în ultimul moment retragerea de la Jocurile Olimpice de la Tokyo pe motiv că este accidentată. Conform publicației retetesivedete.ro, graba cu care Simona a organizat evenimentul de acum câteva zile, ar putea avea legătură cu o posibilă sarcină. Acest lucru l-ar fi sugerat chiar Ion Țiriac, cel care a lăsat să se înțeleagă că sportiva va avea nevoie de o perioadă mai lungă de timp până la întoarcerea în marea competiție.

”Eu cred că Simona nu s-a accidentat, eu cred că ea nu s-a legat bine de la accidentările pe care le-a avut.

Îmi doresc tare mult ca această sportivă de excepție să mai stea doi, trei ani. Cu toate că jocul s-a schimbat mult în ultimii ani. Sunt niște fătuci de 17 ani acum… dacă îmi dau o palmă, nu mă mai ridic două săptămâni. Ca Simona să mai joace, trebuie să își refacă fizicul total. Să stea 6, 7, 8 luni, cât e nevoie. Dintotdeauna, Halep a avut un fizic senzațional, dar fragil”, a declarat Ion Țiriac, citat de retetesivedete.ro.

Să fi pregătit Ion Țiriac terenul pentru marele anunț pe care urmează să-l facă Simona Halep? Greu de spus, mai ales că marea jucătoare de tenis obișnuiește să fie foarte discretă în legătură cu viața ei privată.

De altfel, există informații că petrecerea de la Izvorani nu a fost una de nuntă ci s-a sărbătorit faptul că Toni a cerut-o pe Simona în căsătorie iar aceasta a acceptat!

„Să am un copil cred că o să depășească orice senzație pe care am avut-o eu în tenis. Am spus-o mereu: viața mea bate tenisul. Am trăirile mele, împlinirile mele, iar tenisul este ca o completare. Este ceva ce mi-am dorit să fac și mi-am dedicat toata viata acestui sport, dar ramâne limitat, adica nu poate sa ia fata vieții mele. Aici nu e ca-n tenis. Orice fac în viață, am un plan. Dar, ajustez orice plan de-ale mele persoanei de lângă mine, familiei și așa mai departe. Am învățat, oarecum, în ultimul an să trăiesc zi de zi și să ma bucur de fiecare zi’, a spus Simona Halep la podcastul lui Andi Moisescu.

 

Citeste si: ECONOMISEȘTE acum bani la factura ta de curent ELECTRIC! Totul este simplu și rapid. Vezi câtă economie poți să faci complet GRATUIT!