Starea de sănătate a fostului campion Mihai Leu, internat de urgență la spitalul Fundeni

Data actualizării: 29 aprilie 2025

Fostul campion la box și raliu, Mihai Leu, a fost internat de urgență la spitalul Fundeni din cauza unor complicații severe. Mihai Leu, 56 de ani, se luptă de zece ani cu cancerul și situația sa medicală este una delicată.

Complicații grave

Conform surselor medicale, fostul sportiv este intubat, însă se încearcă detubarea sa. „Mihai Leu este mai bine, încă intubat, vor încerca azi să-l detubeze, drenaje serohematice, tranzit intestinal prezent pe colostoma, diureza 2000, a început să funcţioneze şi rinichiul stâng. PCR în scădere, leucocite normale”, au declarat sursele medicale.

Transportat de urgență

Mihai Leu a fost transportat de urgență cu un elicopter SMURD sâmbătă seară, din Hunedoara, după ce a suferit o hemoragie internă. Acesta a fost internat la terapie intensivă la Fundeni. De asemenea, Leu a mai fost internat de urgență din cauza complicațiilor în lunile mai și decembrie 2024.


În 2014, Mihai Leu a aflat că are cancer la colon. A petrecut atunci două luni în spital și a fost operat de două ori. Mihai Leu este campion absolut la raliuri și deține trei titluri naționale la Viteză în Coastă.

Citește și:
Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe ziareonline.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨