O nouă despărțire în showbiz! Au divorțat după trei ani de căsnicie! „Da, este adevărat!”

Surpriză imensă în showbiz-ul românesc! Rona Hartner și soțul ei, Herve Camilleri, divorțează după trei ani în care au stat alături și la bine și la rău. Anunțul dureros a fost făcut de vedetă în direct la televizor, astfel că fanii au fost șocați. Nimeni nu se aștepta ca aceștia să își spună adio.

Invitată în emisiunea ‘Vorbește lumea’, difuzată la PRO TV și moderată de Lora și Cove, Rona Hartner a anunțat că divorțează. Anunțul a venit ca un fulger pentru fanii ce credeau că ea și partenerul său vor îmbătrâni împreună. Cei doi prezentatori au rămas fără cuvinte, dar vedeta a menționat că a păstrat casa și merge înainte, chiar dacă viața ei amoroasă s-a prăbușit.

„Da, divorțăm (…) Nu dau nicio declarație despre Herve și despre ce s-a întâmplat, nu o să afle nimeni. Aceasta este singura soluție, am păstrat casa care era pe numele meu și gata. Momentan suntem separați.”, a anunțat Rona Hartner.

Vedeta a dezvăluit că de Paște a petrecut fără să fie alături de partenerul ei, dar consideră că misiunea pe care o avea alături de soțul său a ajuns la final. Totuși, Rona Hartner nu și-a pierdut optimismul și credința în Dumnezeu, astfel că va merge mai departe pe drumul său singură, chiar dacă i-a fost foarte greu.

„De Paște eram despărțiți. A fost un post mai dificil și cred că pentru misiunea pe care o aveam împreună Dumnezeu avea nevoie să fim puțin mai puternici, poate că nu am fost. Eu continui această misiune. (…) aceasta este situația, drumurile noastre s-au despărțit. Sunt bine, cu analizele sunt impecabil, nu am nicio problemă, cu imunitatea sunt extraordinară.

Psihologic, nu am vorbit o lună jumătate despre această problemă, consider că mi-a fost destul de greu. (…) Oamenii au atâtea probleme, prefer să nu mai vorbesc și eu despre problemele mele.”, a adăugat Rona.

Ce a spus Rona Hartner despre primul mariaj. Dezvăluirile pe care nu le-a mai făcut niciodată
De asemenea, Rona Hartner susține că este important să se pună pe locul doi pentru a se ocupa de fiica ei. Cu privire la divorț, aceasta a discutat despre diferențele pe care le-a întâlnit în mariajul cu Herve Camilleri față de tot ce a experimentat în prima căsnicie.

„Trebuie să mă pun pe locul doi, important este să fiu alături de fată, ea este viitorul și eu am trăit ce viață am vrut. Este important să mă pun pe locul doi. (…) În cuplu se merge ca pe o barcă, uneori ajungi pe malul mării și barca este praf, oamenii sunt în picioare, dar nu au mai ținut. La prima căsătorie am simțit că soțul meu a sărit din barcă. Aici am ajuns amândoi la mal, am făcut 3 proiecte extraordinare, dar nu mai era barca.”, a mai spus vedeta în emisiunea menționată mai sus.