Este și cazul unei țări din Europa care a anunțat că dorește să vaccineze toată populația adultă până la jumătatea verii cel puțin cu prima doză de vaccin. Este vorba despre Marea Britanie, care intenționează să vaccineze toți adulții până la sfârșitul lunii iulie, spune premierul Boris Johnson.

Marea Britanie intenționează să vaccineze toată populația

Oficialul britanic va prezenta, luni, o foaie de parcurs privind relaxarea celui de-al doilea lockdown național instituit în Anglia, după ce a atins la jumătatea lunii februarie obiectivul de a vaccina 15 milioane de oameni din categorii ale populației cu risc ridicat de contaminare. Acum a venit vremea ca autoritățile britanice să vaccineze, cu prima doză, până în luna aprilie, populația de peste 50 de ani.

Mai mult, Boris Johnson este hotărât să vaccineze până la sfârșitul lunii iulie toți adulții britanici.

 “Vom urmări acum să administrăm o doză fiecărui adult până la sfârşitul lunii iulie, ajutându-i mai întâi pe cei mai vulnerabili dintre noi, şi să luăm măsuri suplimentare pentru a relaxa unele din restricţiile în vigoare”, a declarat Boris Johnson.

Țara din Europa care s-a săturat de coronavirus! Toți adulții vor fi vaccinați până în vară

Boris Johnson, hotărât să combată pandemia de coronavirus

El spune că nu ar trebui să existe nicio frică, fiindcă ieșirea din lockdown va fi una precaută și graduală, fiindcă trebuie protejată populația. Marea Britanie a vaccinat până în acest moment cu prima doză de vaccin la 17,2 milioane de persoane, peste un sfert din totalul populației de 67 de milioane de locuitori. Este prima țară din Europa care a început vaccinarea populației. După vaccinare, în Londra, orașul cel mai afectat de cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, procentul infectărilor a scăzut cu 80%.

“Nimeni nu doreşte să rămânem în lockdown mai mult timp decât este nevoie, dar vă transmitem un avertisment: ratele de prevalenţă sunt încă foarte mari”, a declarat pentru BBC Paul Elliott, profesor de epidemiologie la Imperial College London şi director al REACT, un program comunitar de testare împotriva coronavirusului.