După ce numărul de cazuri noi au început să crească din nou, autoritățile din acestă țară anunță noi măsuri în ceea ce privește purtarea măștilor.

Cehia impune noi măsuri

Astfel că, începând de luni cehii vor fi nevoiți să poarte măşti care filtrează particulele sau măști cu nano-silver de fiecare dată când merg în magazine,  folosesc transportul public în comun sau merg în spitale. Decizia a fost luată cu scopul de a beneficia de o protecţie mai mare.

Potrivit anunțului făcut de ministrul sănătății, Jan Blatny în Republica Cehă vor fi înăsprite măsurile de purtare a măștii, notează Agerpres. Cetățenii vor trebui să poarte începând de luni, măști de protecție chirurgicale obișnuite, cu condiția să poarte două suprapuse sau măști medicale de tip FFP2 sau FFP3.

Pe de altă parte, în Cehia s-a pornit un adevărat scandal după ce  Roman Prymula, care oferă consultanță guvernului în gestionarea pandemiei, a fost surprins joi, în tribuna VIP. El participa la meciul dintre Slavia Praga şi Leicester City (Anglia).

Țara din UE care a înăsprit regulile de purtare a măștilor. Cetățenii trebuie să poarte două măști sau una de tip FFP2
Sursa: Washington Post/ foto: Sarah L. Voisin

Numărul de cazuri noi într-o continuă creștere

În prezent în Cehia numărul de cazuri depistate zilnic a început să se înmulțească din nou. Autoritățile pun acestă creștere pe seama răspândirii tulpinei identificate inițial în Marea Britanie și care este mai contagioasă.

Conform datelor făcute publice de autorități, vineri au fost identificate  11.553 de cazuri noi de infectare cu coronavirus. De la începutul pandemiei și până acum, numărul de cazuri a ajuns la peste 1,1 milione de persoane infectate. Dar și un total de 18.913 decese, cauzate de virusul Sars-Cov-2. Cehia are 10,7 milione de locuitori.

Autoritățile cehe nu sunt singurele care impun astfel de măsuri în privința măștilor. De teama noilor variante mutante care au început să se răspândească și alte state iau măsuri similare. În țări precum Germania, Franța și Austria au început să fie introduse măsuri mai dure în ceea ce privește purtarea măștilor. Și în anumite situații chiar au solicitat purtarea măștilor de tip FFP2. În special în zonele foarte populate.

Există și țări care încă permit purtarea măștilor din material textil. Mai ales că și Organizația Mondială a Sănătății permite acest lucru.